FacebookTwitterLinkedIn

La ceas aniversar, clubul de fotbal Rapid București și Albini Prassa anunță lansarea unei colecții speciale de ceasuri pentru a celebra 100 de ani de la înființarea clubului alb-vișiniu.

Create cu grijă și dedicare, ceasurile au fost concepute special pentru a marca într-un mod autentic acest moment de semnificație profundă, oferind aniversării o încărcătură emoțională aparte, atât pentru suporterii înflăcărați, cât și pentru toți cei pasionați de sport.

Parteneriatul unic între Rapid București și Albini Prassa aduce în lumina reflectoarelor ceasurile aniversare, o premieră pentru fotbalul românesc, care marchează nu doar trecerea timpului, ci și devotamentul față de sport:

Suntem dedicați excelenței și timpului, iar centenarul FC Rapid reprezintă o oportunitate unică de a sărbători bogata istorie și patrimoniu ale clubului. Pentru acest proiect, am ales marca UNDONE ca partener pentru fabricarea a două ediții, fiecare limitată la 100 de piese: un ceas clasic, care celebrează eleganța atemporală a clubului fondat în 1923, și un ceas cronograf mai dinamic, o interpretare modernă unui model iconic. Întrucât doar un ceas are puterea de a captura în el vibrația unui moment atât de important, dorim ca aceste creații să fie martori ai istoriei și să dăinuie alături de fiecare purtător, secundă cu secundă”, a declarat Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa, compania care marchează inovație după inovație pe piața de ceasuri din Romania, judecând după proiectele anterioare, materializate în piese aniversare de colecție.

Primul dintre cele două modele create pentru această ocazie specială este un ceas cronograf urban-sport de 42 mm. Limitat la 100 de piese, UNDONE Urban Sport FC Rapid este dotat cu un cadran în două culori în contrast, pentru o mai bună lizibilitate, precum și o ramă tachimetrică pentru măsurarea vitezei. Prezintă logo-ul FC Rapid la ora 9, precum și mențiunea „100 ani” în dreptul orei 3, în timp ce Steagul României „flutură” la ora 6. Inspirați de culorile clubului, indecșii de culoare vișinie de la ora 7 (19) și 23 aduc un omagiu anului 1923. Pe capac, ceasurile numerotate X din 100 sunt inscripționate cu sigla clubului și motto-ul ”Singuri împotriva tuturor”.

Cel de-al doilea ceas aniversar este tot un cronograf de 40 mm în stil urban-vintage, cu meca-quartz, disponibil în 100 de exemplare numerotate – asemenea celuilalt model, cu care are în comun poziția logo-ului FC Rapid la ora 9. Limba secundarului este de culoare vișinie, asortată cusăturilor curelei din piele de culoare neagră, iar capacul prezintă aceleași însemne aniversare.

Pe lângă evocarea valorilor clubului Rapid București, această inițiativă subliniază și angajamentul Albini Prassa în susținerea sportului din România. Această colaborare reflectă nu doar măiestria și pasiunea pentru ceasuri, ci și dăruirea față de comunitate și căutarea constantă a valorilor autentice.

Compania Albini Prassa și-a început activitatea în România în anul 2004, ca distribuitor de ceasuri elvețiene, primul brand fiind Tissot, cu care compania cu origini româno-elvețiene a și dezvolat un ceas special. După mai bine de un deceniu în branșă, Albini Prassa și-a aprofundat cunoștințele legate de piața românească și s-a specializat în promovarea și consolidarea imaginii de marcă a partenerilor internaționali reprezentați, precum: Tissot, Bomberg, Louis Erard, ZRC, Laurent Ferrier, Urwerk, Franck Müller si Bulgari. Astăzi, portofoliul companiei cuprinde mărci consacrate, precum și produse avangardiste al căror succes se bazează pe un design inovator, o arhitectură mecanică sau o istorie originală, dar și o interpretare a timpului ieșită din comun.

Printre edițiile limitate prezentate în ultimii ani de Albini Prassa, s-au numărat proiecte deosebit de importante, precum cel dezvoltat împreună cu Tissot (2018) pentru a sărbători 100 de ani de la unificarea României, două ediții cu Rugby România sau Tissot Navigator „Săgeata Orientului” actual, care sărbătorește una dintre cele mai captivante povești legate de aviație și România.

De altfel, fiecare ceas aniversar devine astfel o fereastră în timp, o modalitate de a păstra vie amintirea unei istorii încărcate de momente memorabile. În urmă cu 100 de ani, în vara lui 1923, a luat fiinţă „Asociaţia Culturală şi Sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Într-un secol de existență, Rapid București și-a croit drumul spre inimile suporterilor, iar aceste ceasuri reprezintă nu doar o modalitate de a sărbători trecutul, ci și de a construi viitorul, secundă cu secundă.

Cu toate că Rapid a fost considerată dintotdeauna echipa oamenilor simpli, clubul nostru a avut mereu și un parfum aristocrat. Muncitori, artiști din toate domeniile, oameni de cultură și chiar personalități cu titluri nobiliare, au format permanent o singură inimă vișinie. Un ceas dă o notă de eleganță, atât pe mâna celui cu un costum mai ponosit, cât și pe cea a celui în ținută de gală. O colecție de ceasuri dedicate Rapidului sună foarte bine acum, la…ceas aniversar”, a spus Daniel Niculae, Președintele FC Rapid București

Ceasurile aniversare pentru cei 100 de ani de existență a Clubului Sportiv Rapid București, precum și colecțiile de ceasuri reprezentate de Albini Prassa, se pot achiziționa fizic de la Maison Albini Prassa, din stradă Belgrad, nr. 12 sau online accesând https://www.albiniprassa.com.
De asemenea, ceasurile aniversare „Rapid 100 de ani” se pot cumpăra și de la magazinul propriu al clubului rapidist din Stadionul Giulești.