FacebookTwitterLinkedIn

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat joi că nu există un calendar exact de ridicare a restricţiilor impuse în pandemie, chiar dacă suntem pe un trend de scădere a infectărilor cu SARS-CoV-2.

Raed Arafat: „La acest moment, nu pot să vă spun că există un calendar exact, că la data cutare se va face cutare. Cred că ultima măsură care se va lua va fi masca în interior sau în spaţiile închise, dar probabil se va umbla la capacităţile sălilor unde se întâmplă anumite activităţi.

Sunt mai multe măsuri care pot fi treptat ridicate, dacă continuă trendul de scădere a cazurilor, internări pe secţii, terapie intensivă şi a numărului total de cazuri, care din fericire acum este în scădere. Suntem pe un trend de scădere”, conform Agerpres.