Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, a anunţat că a semnat actul de înfiinţare al Organizaţiei de Management al Destinaţiei „Acasă la Brâncuşi”.
Radu Miruță: „O semnătură mai specială astăzi pentru mine: tocmai am emis certificatul de naştere al OMD Acasă la Brâncuşi. Un OMD care, dacă se pune repejor în mişcare, poate primi bani exact ca toate celelalte. În PNRR existau bani pentru OMD-uri, doar că nu exista cadrul prin care să se utilizeze aceşti bani. Ei bine, multe se pot dacă munceşti un pic, dacă îţi e ciudă să se piardă ceva.
Am lansat rapid în consultare publică ghidul prin care 10 milioane de euro vor merge în proiecte de dezvoltare a infrastructurii turistice astfel încât până în luna iulie să fie folosiţi cât mai mulţi dintre aceşti bani. Localităţile care au fost harnice şi s-au organizat în OMD-uri primesc acum fonduri. Celelalte văd cu ochii lor cum pierd bani şi poate aşa vor înţelege cât de important este să facă pasul.”
El a menţionat că această măsură încurajează parteneriatul public-privat, reduce presiunea pe bugetele locale şi creează şansa unor proiecte care chiar îmbunătăţesc experienţa vizitatorilor.
Radu Miruţă: „OMD-urile devin tot mai importante pentru promovarea şi dezvoltarea turismului. Cu cât avem mai multe, cu atât acoperim mai bine potenţialul turistic al României. Da, se poate, chiar şi când trebuie să avem grijă de fiecare leu din buget! A avea grijă înseamnă şi să nu ratezi oportunităţi prin care, cu bani europeni, poţi dezvolta concret câte un proiect local.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.