Grupul german Lufthansa şi-a exprimat oficial interesul pentru achiziţionarea unei participaţii minoritare în operatorul aerian portughez TAP.
Guvernul de la Lisabona vrea să vândă 44,9% din TAP, iar operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM a depus deja o ofertă. Şi AIG, firma mamă a companiei britanice British Airways, a anunţat că este interesată.
Potenţialii investitori se pot înregistra până în 22 noiembrie, o decizie urmând să fie luată vara următoare, notează Agerpres.
O participaţie de 5% este rezervată angajaţilor TAP, în timp ce statul portughez rămâne acţionar majoritar, cu o participaţie de peste 50%. Guvernul portughez a vândut o participaţie majoritară în TAP în 2015, dar ulterior a recăpătat controlul.
După cinci ani de pierderi consecutive, din 2022 compania s-a redresat.
Conform Lufthansa, obiectivul este de a achiziţia iniţial o participaţie minoritară în operatorul aerian portughez iar apoi stabilirea unui parteneriat pe termen lung.
Carsten Spohr, directorul general Lufthansa: „Ţinta noastră este de a consolida conectivitatea globală a Portugaliei, prezervarea identităţii portugheze a TAP şi asigurarea unei creşteri sustenabile a companiei aeriene. Lisabona ar putea fi dezvoltată ca un hub atlantic în cadrul grupului Lufthansa.”
Deja Lufthansa a preluat operatorii aerieni deţinuţi de stat în Austria, Elveţia şi Belgia, iar recent a achiziţionat o participaţie minoritară în operatorul aerian italian ITA Airways.
Rutele spre America de Nord şi de Sud sunt cele mai importante şi mai profitabile pentru TAP. Pe lângă transportul turiştilor, care vizitează în număr mare Portugalia, zborurile TAP fac legătura între diaspora globală şi cetăţenii ţării, şi conectează de asemenea partea continentală a ţării de arhipelagurile Madeira şi Azore.
Guvernul portughez vrea să păstreze hubul companiei din Lisabona, precum şi rutele care sunt de importanţă strategică pentru ţară.
TAP a anunţat că a înregistrat în trimestrul trei din 2025 un profit net de 125,9 milioane de euro, comparativ cu 110 milioane de euro în perioada similară din 2024, în timp ce venitul operaţional a urcat cu 2,7%, la 1,33 miliarde de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.