FacebookTwitterLinkedIn

Angajații radioului și televiziunii publice din Franța sunt marți în grevă, în semn de protest față de desființarea taxei pe audiovizual, principala sursă de finanțare și considerată garanta libertății de exprimare la posturile publice.

Sindicatele de la Radio France și France Télévisions și-au chemat membrii la grevă după ce măsura de renunțare la taxa pe audiovizual anunțată de președintele Emmanuel Macron în campania electorală este prevăzută în proiectul de lege al guvernului privind rectificarea bugetară, ce urmează să fie aprobat la începutul lunii viitoare.

Francezii plăteau redevența pentru finanțarea serviciilor publice de radio și televiziune 138 de euro pe an, odată cu impozitul anual, iar de la toamnă, această taxă va dispărea. Aceasta reprezintă între 3 și 3,5 miliarde de euro dedicați audiovizualului public în fiecare an, informează Radio România Actualități.

Sindicaliștii solicită asigurări din partea guvernului că cele două instituții mass-media nu se vor confrunta, în viitor, cu scăderea mijloacelor de finanțare de natură să ducă la reduceri de personal sau de emisiuni.

De asemenea, salariații sunt îngrijorați de un alt proiect de lege propus, de această dată, de Senat, prin care se urmărește unificarea Radioului și a Televiziunii Publice într-un grup unic.