Conform Raportului anual BNR 2025, veniturile operaționale agregate ale instituțiilor de credit din România au crescut cu 6,9% în 2025 față de 2024. Această dinamică a fost generată, în principal, de veniturile nete din dobânzi, care reprezintă circa 68,5% din totalul veniturilor operaționale, urmate de comisioane și rezultate din activitatea de tranzacționare.
O privire mai atentă asupra veniturilor operaționale raportate oficial de cele mai mari bănci arată însă o imagine și mai interesantă, mai ales dacă raportăm cele peste 33 de miliarde de lei cumulate din veniturile operaționale la PIB-ul României.
Trebuie specificat însă de la bun început faptul că analiza nu reprezintă o „pondere a băncilor în PIB”, pentru că veniturile operaționale nu sunt același lucru cu valoarea adăugată inclusă în PIB. Formulată corect din punct de vedere economic, însă analiza devine un indicator de dimensiune economică relativă a sectorului bancar față de economia națională, cu atât mai mult cu cât exemplele folosite sunt cele ale celor mai puternice bănci din piață.
Astfel, pentru Banca Transilvania, venitul operațional total în 2025 este 9.785,6 milioane de lei (adică 9,786 miliarde de lei) conform IFRS – International Financial Reporting Standards (în română: Standardele Internaționale de Raportare Financiară).
Pentru BCR, următoarea bancă din punct de vedere al ordinii de mărime a rezultatului, venitul operațional a avansat cu 7,2% față de 2024, ajungând la 6,533 miliarde de lei, conform raportului official al băncii.
Pe de altă parte, ING Bank România nu publică valoarea exactă a venitului operațional total pentru anul 2025 în comunicatul său anual. Comunicatul oficial spune doar: „Veniturile totale ale băncii au crescut în 2025 cu 5% față de 2024 și au depășit patru miliarde de lei”, ceea ce este însă suficient pentru a ne face o idee legată de performanța băncii și pentru a o include în clasament.
Pentru BRD Groupe Société Générale (BRD – Groupe Société Générale S.A. România, banca locală), indicatorul echivalent cu venitul operațional total este raportat ca Venit net bancar (Net Banking Income), iar valoarea exactă pentru 2025 este 4.350 de milioane de lei (adică 4,350 miliarde de lei). În acest punct al analizei, trebuie remarcat, prin urmare, faptul că la BRD indicatorul este Venit bancar net (NBI), iar la ING Venituri totale, pentru transparență metodologică.
Venitul bancar net (Net Banking Income – NBI) este însă un indicator standard în industria bancară și este, practic, indicatorul pe care multe grupuri bancare europene îl folosesc pentru a măsura veniturile generate din activitatea bancară. Pentru această analiză, prin urmare, indicatorul relevant este capacitatea băncilor de a genera venituri din activitatea lor principală, iar pentru BRD, Venitul bancar net (NBI) este exact indicatorul care reflectă această capacitate. În plus, Venitul bancar net este întocmit în baza aceluiași IFRS amintit anterior, ceea ce face ca folosirea acestuia în cazul BRD să fie compatibilă cu celelalte bănci.
La Raiffeisen Bank, situația este următoarea, conform raportului băncii:
Venituri operaționale 2025: 4,588 miliarde de lei
Venituri operaționale 2024: 4,101 miliarde de lei
Creștere absolută: 487,4 milioane de lei
Creștere procentuală: 11,9%
Și, în cele din urmă, la UniCredit Bank, rezultatele sunt următoarele:
Venituri operaționale 2025: 4,168 miliarde de lei
Venituri operaționale 2024: 3,524 miliarde de lei
Creștere absolută: 644 de milioane de lei
Creștere procentuală: 18,27%
În acest punct, trebuie, de asemenea, remarcat faptul că BCR și Banca Transilvania singure însumează aproximativ 16,3 miliarde de lei venit operațional, adică deja o parte foarte importantă din piața bancară românească.
Pentru o comparație a veniturilor operaționale ale băncilor din eșalonul secund, spre exemplu, Exim Banca Românească a avut venit operațional pe 2025 de 800 de milioane de lei, ceea ce ne arată clar cât de puternice sunt primele șase bănci.
Creștere a veniturilor operaționale ale băncilor în 2025 față de 2024
Veniturile operaționale cumulate ale celor șase principale bănci comerciale analizate (Banca Transilvania, BCR, ING Bank România, BRD, Raiffeisen Bank România și UniCredit Bank România) au atins aproximativ 33,4 miliarde de lei în 2025. Această valoare reprezintă aproximativ 1,7-1,8% din PIB-ul nominal al României (conform datelor INS, PIB-ul nominal al României în 2025 a fost de aproximativ 1.910 miliarde de lei) , evidențiind dimensiunea economică semnificativă a sectorului bancar și capacitatea acestuia de a genera valoare în economie.
Lucrurile devin însă și mai interesante când suprapunem veniturile operaționale ale acelorași bănci pe anul anterior, 2024. Astfel, conform datelor prezentate de bănci:
Bancă Venit operațional 2024
Banca Transilvania 8,224 miliarde de lei
BCR 6,096 miliarde de lei
Raiffeisen Bank România 4,101 miliarde de lei
UniCredit Bank România 3,524 miliarde de lei
ING ~ 3,8 miliarde de lei
BRD 3,834 miliarde de lei
Un total cumulat ridică, deci, suma totală la 29,58 miliarde de lei pentru anul 2024, ceea ce aduce următoarea observație: comparativ cu 2024, veniturile operaționale cumulate ale celor șase bănci au crescut cu aproximativ 3,82 miliarde de lei, ceea ce corespunde unei creșteri de circa 12,9%.
Ritmul este superior celui de 6,9% raportat de Banca Națională a României pentru ansamblul sistemului bancar, diferența explicându-se prin faptul că analiza de față vizează exclusiv primele șase bănci comerciale și utilizează datele individuale publicate de acestea, în timp ce statisticile BNR acoperă întregul sector bancar din România.
Și mai interesant este însă faptul că veniturile operaționale ale celor șase bănci au crescut într-un ritm ușor superior celui al economiei nominale. Astfel, deși PIB-ul nominal al României a avansat de la 1.766,1 miliarde de lei în 2024 la aproximativ 1.910 miliarde de lei în 2025, conform datelor INS, veniturile operaționale cumulate ale celor șase bănci au crescut de la aproximativ 29,6 miliarde de lei la 33,4 miliarde de lei, ceea ce a determinat majorarea ponderii acestora în PIB de la aproximativ 1,68% în 2024 la 1,75% în 2025.
Această evoluție sugerează că veniturile generate de principalele bănci comerciale au avansat într-un ritm ușor mai rapid decât economia în ansamblu, ceea ce s-a tradus printr-o creștere modestă a ponderii acestora raportate la PIB.
Din ce zone de activitate a venit creșterea veniturilor operațiunile ale principalelor bănci
Avansul veniturilor operaționale ale principalelor șase bănci din România în 2025 a fost determinat, în principal, de menținerea unor venituri ridicate din activitatea de creditare, susținute de nivelul dobânzilor și de creșterea volumului de afaceri. La acestea s-au adăugat dinamica pozitivă a veniturilor din comisioane, dezvoltarea serviciilor digitale, activitatea pe piețele financiare și, în anumite cazuri, efecte de consolidare rezultate din achiziții și extinderea bazei de clienți.
Structurat pe cele câteva vehicule de creștere care au determinat acest lucru, imaginea de ansamblu arată în felul următor:
1. Creșterea veniturilor nete din dobânzi
Acesta a fost, cel mai probabil, motorul principal al creșterii, din moment ce băncile au beneficiat de nivelul încă ridicat al dobânzilor, volume mai mari de credite, venituri mai ridicate din portofoliile de instrumente financiare și titluri de stat, dar și de menținerea unei diferențe favorabile între dobânzile încasate și cele plătite (marja de dobândă). În plus, în perioada 2024-2025, chiar dacă BNR a început ciclul de relaxare monetară, dobânzile au rămas la niveluri ridicate comparativ cu anii anteriori, ceea ce a susținut veniturile din dobânzi.
2. Extinderea volumului de activitate bancară
Creșterea veniturilor a fost susținută și de creșterea afacerilor prin credite noi acordate populației și companiilor, creșterea soldului creditelor corporate, activitate mai intensă în zona IMM, dar și creșterea depozitelor și a volumelor tranzacționate. Cu alte cuvinte, băncile nu au crescut doar datorită dobânzilor, ci și datorită unui volum mai mare de operațiuni.
3. Majorarea veniturilor din comisioane și servicii
A doua componentă importantă a fost zona de venituri non-dobândă, în special prin plăți și tranzacții cu carduri, servicii digitale, administrarea conturilor, servicii pentru companii, dar și operațiuni de schimb valutar și piețe financiare. De asemenea, digitalizarea a permis băncilor să crească volumul de tranzacții fără o creștere proporțională a costurilor.
4. Activitatea pe piețele financiare și titlurile de stat
Totodată, băncile românești au avut portofolii importante de titluri de stat, obligațiuni și diverse instrumente financiare. Într-un mediu cu dobânzi ridicate, aceste portofolii au generat venituri suplimentare.
5. Efecte de consolidare și schimbări de structură
Nu în ultimul rând, la fel de important este faptul că, în cazul anumitor instituții bancare, creșterea a fost influențată și de factori specifici. La UniCredit, spre exemplu, integrarea Alpha Bank România a avut un rol în extinderea bazei de activitate. Iar la Banca Transilvania au contat, de asemenea, și efectele achizițiilor anterioare, cum ar fi preluarea OTP în 2024, care a dus la extinderea bazei de clienți, creșterea portofoliului de credite, creșterea depozitelor, dar și creșterea veniturilor din comisioane.
1,75% din PIB – ponderea veniturilor operaționale cumulate ale celor șase bănci raportată la PIB-ul nominal al României în 2025 (PIB estimat: aproximativ 1.910 miliarde de lei)
„Veniturile operaționale cumulate ale celor șase bănci au crescut de la aproximativ 29,6 miliarde de lei în 2024 la 33,4 miliarde de lei în 2025, un ritm superior celui de creștere a economiei nominale. Evoluția indică faptul că principalele bănci comerciale au generat venituri într-un ritm ușor mai rapid decât economia în ansamblu.”