Jamie Fly, președinte și CEO al Radio Europa Liberă (RFE/RL), a declarat că entitatea din Rusia se confruntă cu o procedură de faliment și jurnaliştii săi sunt sub presiunea poliţiei.
Jamie Fly: „Cu cel mai profund regret, anunț suspendarea operațiunilor noastre fizice la Moscova. Aceasta nu este o decizie pe care RFE/RL a luat-o de la sine, ci una care ne-a fost impusă de atacul asupra adevărului al regimului Putin.
După ani de amenințări, intimidare și hărțuire a jurnaliștilor noștri, Kremlinul, disperat să îi împiedice pe cetățenii ruși să cunoască adevărul despre războiul său ilegal din Ucraina, acum îi etichetează pe jurnaliştii cinstiți drept trădători ai statului rus.
Vom continua să ne extindem reportajele pentru publicul rus și vom folosi toate platformele posibile pentru a ajunge la el într-un moment în care au nevoie de jurnalismul nostru mai mult ca niciodată.
În ciuda acestui moment sumbru, știm din istoria de 70 de ani a organizației noastre că într-o zi, poate mai devreme decât cred mulți, vom putea redeschide un birou în Rusia. Timpul este de partea libertății, chiar și în Rusia lui Vladimir Putin”, conform Rador.
Organizația va continua să încerce să ajungă la publicul rus folosind „orice platformă posibilă”, a precizat Jamie Fly.
Mai multe organizații de presă, inclusiv BBC, au fost forțate să suspende temporar activitatea jurnaliştilor în Rusia, ca răspuns la o nouă lege care amenință să închidă pe oricine despre care guvernul consideră că a răspândit știri „false”.
Radio Europa Liberă, care emitea pentru publicul rus din 1953, a transmis că va continua să informeze despre invazia Ucrainei, din afara Rusiei.