FacebookTwitterLinkedIn

De 4 ani pe piața de Home&Deco din România, CasaVie.ro, o echipă tânără, entuziastă, în plin proces de expansiune dincolo de granițele țării.

La întrebările Forbes România au răspuns Mădălin Butiurcă, CEO & Founder CasaVie.ro, și Simona Butiurcă, Co-founder CasaVie.ro

Ce este diferit la CasaVie.ro?

Simona Butiurcă: CasaVie.ro poate fi caracterizată prin abordarea unică prin care îți poate schimba locuința și a modului în care te relaxezi. Credem în puterea unui design reușit și în capacitatea unei încăperi care poate influența radical starea de spirit. 

Care sunt principalele repere ale activității companiei/grupului în primele luni ale anului (cifră de afaceri, profit, investiții sau orice alt indicator pe care îl considerați relevant)? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul? Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați? 

Mădălin Butiurcă: Am încheiat anul trecut cu o cifră de peste 1,2 milioane de euro, iar în anul 2022 ne-am propus să dublăm această cifră. Suntem conștienți de puterea online-ului și de faptul că achizițiile în acest mediu sunt în continuă creștere. Pandemia a forțat mulți clienți să se familiarizeze cu noile tendințe, iar noi am încercat să le oferim o experiență vizuală a produsului cât mai apropiată de cea fizică, motiv pentru care am făcut câteva investiții în acest sens. 

CasaVie.ro oferă posibilitatea clientului de a vedea produsul din orice unghi dorește, chiar și în fața ecranului.

Care sunt cele mai importante lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe parcursul carierei dumneavoastră sau pe timpul crizei?

Mădălin Butiurcă: În primul rând eșecul, pe care nu-l mai vedem ca pe o greșeală, ci ca pe o parte din succes. De asemenea, evoluția face parte din acest proces. Este nevoie să te dezvolți și să crești continuu pentru a te menține și a te adapta tuturor provocărilor pe care le poți întâmpina într-o afacere.  

Cu ce este diferit brandul? Ce îl face special?

Mădălin Butiurcă: Afacerea CasaVie.ro a pornit cu sloganul „𝐂𝐚𝐬𝐚CasaVie – Decorăm cu bucurie!”. Sloganul nostru spune totul: CasaVie – Decorăm cu bucurie! De la acest slogan a pornit întregul concept de CasaVie. Aducem în casele oamenilor obiecte sanitare cu un design diferit și funcții îmbunătățite, multi-senzoriale. Livrăm produsele noastre în 24 h și ne bucurăm de o comunicare plăcută și apropiată cu toți clienții CasaVie, pe care îi considerăm cel mai important „asset” al companiei noastre. Suntem atenți la ce își doresc și încercăm mereu să le anticipăm nevoile. Credem că succesul unui business se construiește întotdeauna pornind de la satisfacția clienților.

Care sunt influenţele şi efectele digitalizării și al celei de-a patra revoluţii industriale asupra companiei dumneavoastră?

Simona Butiurcă: Având în vedere că am pornit această afacere în mediul online, am configurat de la început fluxul de operațiuni fructificând din plin avantajele digitalizării. În acest sens, CasaVie.ro folosește tool-uri de automatizare a unor procese, cu ajutorul unor oameni care dețin abilități excepționale în această zonă. Pe de altă parte, digitalizarea relației cu clienții și a modului de interacțiune cu aceștia este esențială pentru dezvoltarea pe termen lung.

Care sunt planurile de viitor pentru brandul CasaVie?

Mădălin Butiurcă: La CasaVie.ro suntem o echipă tânără, entuziastă, în plin proces de expansiune. Activăm de 4 ani pe piața de Home&Deco din România, iar viziunea noastră pe termen lung este să extindem brandul CasaVie dincolo de granițele țării. Deja o facem prin magazinul online dedicat clienților din Ungaria și avem planuri de extindere în alte țări din Europa, având propriul nostru depozit pentru a putea oferi livrare rapidă. De asemenea, pe lângă brandurile consacrate pe care le comercializăm, am lansat în acest an propriul brand de obiecte sanitare. Ne propunem ca acest brand să ofere produse la un raport preț-calitate cât mai bun, cu atenția îndreptată către stilul minimalist. Din punct de vedere financiar, am încheiat anul trecut cu o cifră de peste 1,2 milioane euro și ne propunem ca în anul 2022 să dublăm această cifră. Planurile noastre de viitor sunt, într-adevăr, îndrăznețe, dar ele se bazează pe succesul de până acum, succes pe care îl datorăm în aceeași măsură echipei pasionate care construiește zi de zi brandul CasaVie, dar și comunității noastre entuziaste de clienți.

Sunteţi pentru implicarea familiei în afaceri? Au afacerile de familie plusuri faţă de cele în care familia nu este implicată? O afacere uneşte familia sau creşte riscul de a o destrăma?

Simona Butiurcă: Da. Și Casa Vie.ro este o afacere de familie, iar, dacă rolul fiecărui membru este clar definit, capacitatea de adaptare la schimbări este mult mai mare. În cazul nostru, implicarea familiei în această afacere ne-a apropiat și ne-a ajutat să ajungem la punctele și obiectivele comune pe care le avem. Principalul nostru obiectiv setat este ca acest business să funcționeze și fără implicarea noastră.