Articol de Nina Brătfălean
“Nu pot.” Două cuvinte mici care, spuse des, sapă tăcut în încrederea unui copil. Dar dacă am adăuga un singur cuvânt în plus — „încă” — totul s-ar schimba: „Nu pot… încă.”
Aceasta este esența teoriei mentalității de creștere (growth mindset) dezvoltată de psiholoaga americană Carol S. Dweck. Ea a demonstrat că modul în care gândim despre inteligență și talent influențează direct modul în care învățăm, perseverăm și reușim.
Două feluri de a privi lumea
Potrivit cercetărilor lui Dweck, există două tipuri de mentalități:
Mentalitatea fixă (fixed mindset), care aduce cu sine credința că aptitudinile sunt date o dată pentru totdeauna. Copiii care au crescut cu această perspectivă tind să evite provocările, să se teamă de greșeli și să creadă că dacă nu știu ceva „nu sunt buni la asta”.
Și există mentalitatea de creștere (growth mindset), care este convingerea că inteligența și talentul pot fi dezvoltate prin efort, practică și perseverență. Acești copii ai căror părinți i-au îndrumat înspre un astfel de mod de gândire văd greșelile ca o parte normală a procesului de învățare, nu ca un semn al lipsei de valoare.
De exemplu, când un copil cu mentalitate fixă eșuează la un test, el spune „nu sunt bun la matematică”. Un copil cu mentalitate de creștere spune: „Nu am înțeles încă totul, dar pot să exersez.”
Cum formăm mentalitatea de creștere
Crearea unei mentalități de creștere nu este doar o chestiune de teorie, ci de limbaj și reacții zilnice. Este un model de comportament, în fapt. Copiii privesc lumea prin ochii noștri.
Contează mult felul în care îi lăudăm. Dacă spunem „Ești genial!”, copilul va asocia succesul cu o trăsătură fixă. Dacă spunem „Ai muncit mult și se vede!”, el va învăța că progresul vine din efort. Unii părinți insistă să spună copiilor că sunt geniali, pentru că aceasta este o laudă sau o încurajare supremă; Dweck le recomandă acestora să completeze astfel: „Ești genial! Munca ta susținută se vede foarte clar în nota pe care ai obținut-o!”
Contează, de asemenea, cum reacționăm la eșecuri. Dacă tratăm greșelile de parcă acestea ar fi o tragedie, copilul va fugi de provocări. Dacă le tratăm ca pe o parte normală a drumului, va învăța să nu le evite și să le folosească.
Nu în ultimul rând, contează mult cum vorbim despre propria noastră învățare. Când un părinte spune „Nici eu nu știam, dar am învățat”, transmite ideea că învățarea e un proces care nu se încheie niciodată.
Povești reale ale mentalității de creștere
Carol Dweck a descoperit conceptul de „încă” lucrând cu elevi din Chicago. Profesorii nu le mai spuneau copiilor care nu promovau: „Ai picat”, ci „Nu ai reușit încă”.
Rezultatul? Elevii au început să simtă că sunt pe un drum, nu într-un impas.
În sport, Serena Williams a pierdut mai multe finale de Grand Slam decât majoritatea sportivilor care au jucat vreodată, dar spunea mereu: „Fie câștigi, fie înveți.”
În artă, Picasso a distrus mii de schițe înainte de a crea capodoperele pe care le știm. În știință, Thomas Edison a eșuat de peste o mie de ori înainte de a inventa becul.
Ne putem imagina că toți au avut ceva în comun: credința că greșeala nu este sfârșitul drumului, ci începutul lui.
Părinți care cresc exploratori, nu perfecționiști
Pentru părinți, cea mai mare provocare nu este să crească copii perfecți, ci copii curajoși. Un copil cu mentalitate de creștere își asumă riscuri, întreabă, experimentează și acceptă că nu totul iese din prima. Așadar, în loc să ne întrebăm copilul „Ce notă ai luat?”, îl putem întreba:
„Ce ai învățat nou azi?”
„Unde a fost greu și cum ai reușit să treci peste?”
Când copilul înțelege că valoarea lui nu depinde de performanță, ci de progres, se eliberează de frică și începe, cu adevărat, să crească.
Puterea lui „încă”
Mentalitatea de creștere nu este doar o metodă educațională, ci o filozofie de viață.
Este curajul de a spune „nu pot încă” în loc de „nu pot”. Este lecția care transformă frustrarea în curiozitate și eșecul în progres, pentru că nu există copil care „nu e bun la ceva” ci există doar copii care încă nu au aflat cum să devină buni la acel ceva.
Data viitoare când copilul tău spune „Nu pot”, adaugă acel cuvânt magic: “Nu pot… încă.” S-ar putea ca acel „încă” să fie începutul unei vieți întregi de încredere în sine.