Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță finalizarea proiectului „Stagii de practică – succes în cariera profesională”, desfășurat între 1 noiembrie 2024 și 30 octombrie 2026.
Valoarea totală a proiectului a fost de 4.056.148,42 lei, finanțați din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Uniunea Europeană a asigurat 85% din sumă, bugetul de stat 13%, iar universitatea a contribuit cu 2%.
În cei doi ani, 280 de studenți de la licență și master, în două serii de câte 140, au făcut stagii de practică, fiind selectați din toate cele 12 domenii de studiu ale universității, de la agronomie și horticultură la medicină veterinară și ingineria produselor alimentare. Fiecare student a efectuat un stagiu de 90 de ore, la una dintre cele peste 130 de instituții și companii partenere, și a primit o indemnizație de participare de 540 de lei.
Dialog cu angajatorii
La finalul fiecărui an, universitatea a organizat câte un workshop, „Corelarea Sistemului de Învățământ Superior cu Nevoile Pieței Muncii”, la care cadre didactice și angajatori au discutat despre așteptările pieței, despre competențele de care vor avea nevoie absolvenții și despre modele de parteneriat între universitate și mediul economic.
Pentru implicare și rezultate, 31 de studenți au primit premii de câte 600 de lei, acordate pe baza unei metodologii elaborate în cadrul proiectului.
Sursa foto: Facebook/USAMV Cluj-Napoca