FacebookTwitterLinkedIn

Grupul auto local Avtodom, care achiziţionase şi fosta uzină Mercedes-Benz din Rusia a cumpărat producătorul suedez de componente auto Autoliv.

Autoliv producea airbaguri, centuri de siguranţă şi sisteme de direcţie la fabrica din Togliatti, la aproximativ 1.000 km de Moscova şi unde e sediul celui mai mare producător auto rus, Avtovaz. În luna aprilie 2024, șeful Autoliv, Mikael Bratt, declara pentru Reuters că firma intenţionează să vândă divizia din Rusia pentru un cumpărător neprecizat dar aprobările necesare ar urma să dureze câteva luni.

Dealerul auto Avtodom, care a achiziţionat toate operaţiunile ruse ale Mercedes-Benz în aprilie 2023, a devenit joi noul proprietar al subsidiarei ruse Autoliv, conform documentelor corporative consultate de Reuters, anunță Agerpres.

Reprezentanţii Avtodom nu au dorit să facă declaraţii iar cei ai Autoliv nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta pe subiect.

În februarie 2022, Autoliv, alături de alte companii occidentale, a suspendat furnizarea de componente pentru operaţiunile din Rusia ale Volkswagen şi Renault care, la rândul lor, şi-au vândut ulterior activele de pe piaţa rusă.

Mai mult de o mie de firme occidentale au ieşit de pe piaţa rusă de la invadarea Ucrainei, în urmă cu trei ani.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.