FacebookTwitterLinkedIn

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 al Bucureștiului, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Alături de primar sunt vizate mai multe persoane din primăria Sectorului 3 și firma de salubritate Rosal Group.

Procurorii DNA susțin că Robert Negoiță a continuat un contract vechi cu Rosal Group prin 54 de acte adiționale ilegale. În loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare, conform DNA, notază G4media.

DNA a estimat un prejudiciu pentru Sectorul 3 în valoare de 578 milioane de lei.

DNA: „La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislații aplicabile actelor adiționale începând cu anul 2001 și până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).”

„Cu alte cuvinte, în contextul menționat, în loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare”.

Compania Rosal Group este deținută în prezent de familia omului de afaceri Silviu Prigoană.