Preţurile aurului au atins noi recorduri luni, pentru a doua zi consecutiv, preţurile spot ajungând la 2.100 de dolari, iar tendința ascendentă este posibil să se mențină, potrivit estimărilor analiștilor.
Conform analiştilor, preţurile aurului sunt pe cale să atingă noi maxime anul viitor şi ar putea rămâne peste nivelul de 2.000 de dolari. Analiştii invocă incertitudinea geopolitică, o perspectivă mai slabă a dolarului american şi posibile reduceri ale ratelor dobânzilor, notează CNBC.
Preţurile aurului au crescut timp de două luni consecutive, odată cu conflictul israelo-palestinian care a stimulat cererea, în timp ce aşteptările privind reducerea ratei dobânzii au oferit un sprijin suplimentar.
Aurul tinde să performeze bine în perioadele de incertitudine economică şi geopolitică datorită statutului său de depozit de valoare de încredere.