Cotațiile internaționale la țiței au înregistrat luni dimineață scăderi semnificative, după ce OPEC+ a anunțat intenția de a majora producția de petrol începând cu luna iunie, informează agenția Associated Press (AP), citată Agerpres.
Pe bursa din New York (Nymex), barilul de petrol ușor (WTI) a pierdut 2,21 dolari, coborând la 56,08 dolari. La Londra, cotația petrolului Brent din Marea Nordului a scăzut cu 2,14 dolari, până la 59,15 dolari pe baril.
Decizia alianței OPEC+, care include Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, de a crește producția cu 411.000 barili pe zi de la 1 iunie a fost interpretată de analiști ca o încercare de a răspunde presiunilor Statelor Unite, în contextul în care președintele Donald Trump urmează să efectueze o vizită în Orientul Mijlociu.
„Washington vrea energie ieftină, iar producătorii din Golf încă depind de garanțiile de securitate ale SUA. Casa Albă dă indicații, ei ascultă”, a declarat Stephen Innes, analist la SPI Asset Management.
Prețurile la petrol au scăzut cu aproape 20% în ultimele trei luni, pe fondul îngrijorărilor privind efectele politicilor comerciale ale SUA asupra economiei globale. De la începutul anului, barilul de petrol WTI s-a ieftinit cu aproximativ 17%, atingând un nivel la care mulți producători încep să înregistreze pierderi.
Pe piețele financiare asiatice, mai multe burse, inclusiv cele din Shanghai, Hong Kong, Tokyo, Seul și India, au fost închise luni din cauza sărbătorilor publice. În schimb, indicele australian S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,7%, iar indicele Taiex al Bursei din Taiwan a înregistrat un declin de 2,1%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.