FacebookTwitterLinkedIn

Cotațiile internaționale la țiței au urcat semnificativ joi dimineață, după ce Departamentul Trezoreriei din Statele Unite a impus sancțiuni împotriva companiilor petroliere rusești Lukoil și Rosneft. Măsura amplifică temerile privind noi perturbări în aprovizionarea globală cu energie, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.

Pe piața NYMEX din New York, barilul de țiței american WTI (light sweet crude) s-a apreciat cu 3,88%, ajungând la 60,79 dolari. La Londra, pe bursa ICE Futures, barilul de Brent din Marea Nordului a crescut cu 3,75%, până la 64,94 dolari. Este a treia sesiune consecutivă de creștere pentru referința europeană.

Sancțiunile marchează o schimbare notabilă în poziția administrației americane, care până acum evitase impunerea de restricții directe asupra marilor companii petroliere din Rusia. Donald Trump a declarat că „a simțit pur și simplu că era momentul”, în contextul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cu doar o zi înainte, președintele american anunțase anularea unui summit cu Vladimir Putin, care urma să aibă loc la Budapesta.

Măsurile adoptate de Trezoreria americană vizează reducerea capacității Moscovei de a-și finanța războiul din Ucraina. Rosneft și Lukoil, cei mai mari producători de petrol din Rusia, controlează împreună aproape jumătate din exporturile de țiței ale țării, potrivit estimărilor Bloomberg. Veniturile din petrol și gaze au reprezentat, în ultimul deceniu, aproximativ o treime din bugetul federal al Rusiei.

Analiștii avertizează că sancțiunile vor majora costurile de tranzacționare pentru companiile rusești și vor afecta cumpărători majori precum India. Compania Reliance Industries, principalul importator indian de țiței rusesc, are un acord comercial activ cu Rosneft. În paralel, Marea Britanie a impus propriile sancțiuni asupra Lukoil și Rosneft în urmă cu o săptămână, iar Uniunea Europeană pregătește o interdicție asupra importului de gaze naturale lichefiate din Rusia.

Potrivit analistului Kevin Book, de la firma americană ClearView Energy Partners, decizia SUA sugerează o coordonare mai strânsă a piețelor occidentale și marchează „prima măsură semnificativă luată de Trump în privința țițeiului rusesc”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.