Preţul gazelor naturale comercializate în Europa au crescut luni cu 18%, până la 42,9 euro/MWh, ca urmare a temerilor că muncitorii de la instalațiile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Australia ar putea să intre în grevă în săptămânile următoare.
Greva ar putea începe în 2 septembrie dacă Woodside Energy Group Ltd, operatorul unității care exportă GNL nu oferă un acord colectiv de muncă satisfăcător, au anunţat sindicatele, potrivit Bloomberg.
De asemenea, anajaţii Chevron ar putea intra și ei în grevă.
Australia asigură 10% din exporturile globale de GNL.
Totuși, capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90% (echivalentul a 1.024 TWh sau 93 de miliarde de metri cubi de gaze naturale), cu mult înaintea termenului limită stabilit pentru a se ajunge la acest nivel, respectiv 1 noiembrie.
UE a importat, începând de anul trecut, cantități tot mai mari de GNL, pentru a evita deficitul în aprovizionare în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti.