Președintele american Donald Trump a anunțat că va solicita Curții Supreme a Statelor Unite să reanalizeze decizia prin care a fost blocat decretul său privind eliminarea cetățeniei prin naștere pentru copiii imigranților aflați ilegal pe teritoriul SUA.
Într-o postare publicată pe platforma Truth Social, Trump a calificat hotărârea instanței drept „total nesăbuită” și a afirmat că va cere „imediat” reexaminarea cazului. Liderul de la Casa Albă a susținut că, de-a lungul frontierei de sud a SUA și în Mexic, există panouri publicitare care promovează obținerea cetățeniei americane prin dreptul pământului, considerând că această practică încurajează imigrația ilegală.
Potrivit legislației americane, cererile de reexaminare a unei decizii a Curții Supreme trebuie depuse în termen de 25 de zile de la pronunțarea hotărârii și sunt admise doar în situații excepționale.
Săptămâna trecută, Curtea Supremă a anulat decretul semnat de Donald Trump chiar în prima zi a celui de-al doilea mandat prezidențial, prin care administrația încerca să elimine dreptul la cetățenie prin naștere pentru copiii imigranților fără statut legal. Măsura făcea parte din politica administrației Trump de combatere a imigrației ilegale, președintele susținând că actualul sistem reprezintă un stimulent pentru migrația clandestină către Statele Unite.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.