FacebookTwitterLinkedIn

Grupul PPC și-a îmbunătățit performanța în evaluarea realizată de organizația internațională de mediu CDP, obținând un rating mai bun la categoria „Securitatea Apei”, menținând scorul pentru „Schimbări Climatice” și primind calificativul maxim pentru implicarea furnizorilor în reducerea emisiilor.

CDP a majorat ratingul Grupului PPC la categoria „Securitatea Apei” de la „D” la „B-”, ceea ce reprezintă o creștere de trei trepte. Grupul și-a păstrat pentru al doilea an consecutiv scorul „B” la categoria „Schimbări Climatice”.

PPC a obținut calificativul „A” în cadrul evaluării Supplier Engagement Assessment (SEA), care analizează modul în care companiile își implică furnizorii în inițiative privind schimbările climatice și reducerea emisiilor indirecte (Scope 3).

Compania afirmă că rezultatele reflectă integrarea criteriilor de sustenabilitate în strategia și activitatea Grupului, precum și îmbunătățirea proceselor de raportare și monitorizare a impactului asupra mediului.

Menținerea scorului la categoria „Schimbări Climatice” indică o continuitate în raportarea datelor de mediu, într-un context în care cerințele de evaluare ale CDP devin tot mai stricte. Creșterea ratingului pentru securitatea apei este asociată cu măsuri privind gestionarea resurselor de apă și evaluarea riscurilor și oportunităților din acest domeniu.

Organizația CDP a evaluat în 2025 peste 23 de mii de companii, organizații, state, regiuni și orașe din întreaga lume. Înființată în anul 2000, aceasta colectează și analizează informații privind impactul asupra mediului în domenii precum schimbările climatice, gestionarea apei și protecția pădurilor.

Grupul PPC precizează că strategia sa pentru perioada 2026–2030 include investiții în surse regenerabile de energie, capacități de producție flexibilă, sisteme de stocare a energiei și modernizarea rețelelor de distribuție. Compania își propune eliminarea utilizării lignitului până la sfârșitul anului 2026.

În 2025 aproximativ 87% din investițiile totale, în valoare de 2,8 miliarde de euro, au fost direcționate către proiecte din domeniul energiei regenerabile, al infrastructurii energetice și al modernizării rețelelor de distribuție.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.