Regele Carol I nu a fost doar teoreticianul modernizării României, ci a și susținut în mod direct industrializarea, investindu-și propriii bani în achiziționarea a 14.000 de hectare de teren pe Valea Prahovei, zonă unde au fost înființate primele întreprinderi românești, printre care și cea dintâi fabrică autohtonă de șampanie, scrie istoricul Dorin Stănescu în cartea sa, „Șampania Regilor”, publicată de Editura Polirom.
Citește aici prima parte a interviului
Cum era apreciată șampania Rhein în Europa? Cum îi priveau francezii pe concurenții din Carpați?
Dorin Stănescu: Șampania Rhein a intrat pe piață în decembrie 1905. Preocupările pentru vinicultură ale lui Heinrich Rhein, cel care a condus această afacere, debutaseră la 1892. Inițial, după ce a studiat piața și a produs și comercializat vinuri sub marca Rhein și încurajat de regele Carol I, Heinrich a făcut pasul decisiv și a început să producă șampanie.
Scopul era același, de a reduce importurile și de a oferi produse similare calitativ celor din import, iar rețeta de producere era aidoma celei franceze. De altfel, au fost aduși din străinătate specialiști în vinicultură care se ocupau să selecționeze cele mai bune vinuri, să aleagă cele mai bune cupaje pentru a obține un produs de calitate.
Strugurii și vinurile proveneau din renumita zonă Dealu Mare, iar sticlele de șampanie se odihneau trei ani în pivnița special construită la 1902 (ea există și acum și are aceeași folosință). La 1900, la memorabila Expoziție Universală de la Paris, vinurile Rhein obțin o medalie de bronz. Era un fapt remarcabil. În doar opt ani, la Azuga, Heinrich Rhein reușise să producă vinuri care fuseseră în competiție cu vinurile franceze, italiene, spaniole și fuseseră premiate.
Fără o bună calitate, niciun juriu nu ar fi girat și medaliat o marcă necunoscută dintr-un sat, Azuga, al unei mici țări din estul Europei. În ceea ce privește șampania Rhein, aceasta ,,dă lovitura” încă de la început, fiind premiată cu aur la Expoziția Colonială de la Londra în 1905, chiar înainte de a fi lansată pe piața românească. Ulterior, la Expozițiile Universale de la Barcelona, din 1929, Bruxelles, 1935, și Paris, 1937, șampania Rhein obține din nou medalii de aur.
În ceea ce privește relația cu francezii, suntem încă la sfârșitul secolului al XIX-lea, când filoxera face ravagii în Franța și în restul Europei, iar diminuarea producției de vinuri franceze face ca, pentru acoperirea necesarului de consum, să fie importate vinuri românești. Curând, concurența italiană ne scoate de pe piața franceză.
Șampania românească este pentru francezi un rival, fix așa cum spuneau reclamele din presa noastră – Rhein este rivala produselor franțuzești ori egala lor… Însă suntem într-o epocă în care naționalismul se manifestă și prin preferința publicului pentru produsele din țara lor, așa că șampaniile românești ajung mai rar pe mesele din alte țări. Evident că și românii, în majoritate, preferă șampaniile românești…
Pivnițele Rhein au devenit furnizor al Casei Regale a României. Ați reușit să identificați un sortiment anume de șampanie care era pe placul vreunui membru important al Casei Regale?
Dorin Stănescu: Pivnițele Rhein au o lungă și, mai ales, prietenoasă legătură cu Casa Regală. La 23 noiembrie 1904 este emis brevetul cu numărul 538 de furnizor al Casei Regale pentru produsele Rhein, iar acest brevet cu privilegiile sale se păstrează până la proclamarea Republicii Populare Române.
Un astfel de brevet nu era ușor de obținut, aspirantul trebuia să îndeplinească o serie de standarde înalte – profesionale, morale etc. În cercetarea mea, am „intrat” și în pivnițele regilor României, mai exact am consultat inventarele cu băuturile aflate în palatele regale de la București și Sinaia în vremea regilor Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea, iar răspunsul la întrebarea dumneavoastră poate fi ilustrat de anecdota următoare, povestită de… Otto von Bismarck, prezent la un dineu al împăratului, în care, printre altele, s-a băut șampanie produsă în Germania. Și spune Bismarck astfel: ,,Împăratul m-a întrebat de ce nu beau șampanie. I‑am mărturisit. El însuși a recunoscut că numai din patriotism bea șampanie nemțească. Maiestate – răspunsei –, la stomac încetează patriotismul”.
În pivnițele regale se afla și șampania Rhein, însă mai des sunt consumate șampaniile franțuzești… Presa vremii totuși consemnează că, la încoronarea suveranilor României Mari, la 15 octombrie 1922, toți mesenii au consumat Rhein Extra…
Care a fost perioada de glorie a șampaniei Rhein?
Dorin Stănescu: Există două perioade – cea a anilor 1905-1916, când Rhein este preferata elitei române și așa rămâne până în zorii anilor ’40, și cea a „les années folles”, a anilor nebuni – anii ’20, când consumul se democratizează și șampania Rhein este preferata tuturor românilor…
Ce s-a întâmplat în perioada comunistă cu familia Rhein, cu posesiunile lor, cu fabrica de șampanie?
Dorin Stănescu: Familia Rhein a plecat din țară după 1944, iar urmașii lor trăiesc încă în Germania, toate bunurile le-au fost confiscate și fabricile – naționalizate. Fabrica de șampanie Rhein a devenit secție a Fabricii Zarea până în 1989, iar șampania de aici, de la Azuga, utilizând aceleași tehnici vechi, era exportată în URSS, RDG, Polonia, Cehia.
„Unde” sunt Pivnițele Rhein astăzi?
Dorin Stănescu: Tot acolo, continuă tradiția, iar muzeul șampaniei creat în anii din urmă ilustrează istoria acestor locuri. Pivnițele Rhein reprezintă singura „fabrică” funcțională și azi din salba de industrii creată aici de sașii brașoveni și de regele Carol I și este meritul celor care au continuat după 1990 tradiția – Cramele Hallewood și acum Alexandrion Group. Călătorul care ajunge la Azuga poate vizita muzeul, poate vizita fabrica de vinuri spumante și poate fi martorul unei experiențe unice.
La loc de cinste, la Pivnițele Rhein, se află cuvintele rostite și scrise de regele Mihai în 2006: ,,Regina și cu mine am petrecut o seară de neuitat împreună cu toți cei care au pus suflet pentru ca acest loc pitoresc să devină o mărturie a ceea ce a fost odată furnizorul Casei Regale. Este o mândrie pentru noi să vedem că cetățenii altor țări prețuiesc frumusețile și istoria țării noastre și ni se alătură în redescoperirea valorilor acestui neam. Vă felicit pentru ceea ce ați realizat în acest colț de Românie!”
Cartea dvs. poate fi citită atât ca un roman istoric, cât și ca o lucrare științifică. Ce înseamnă ea pentru dvs.? Ce așteptări aveți de la ea?
Dorin Stănescu: O carte are valoare dacă ajunge la cititor și reușește să-i deschidă noi perspective, să-l provoace să gândească ori să viseze. Eu asta îmi doresc, iar interviul dumneavoastră este o cale pentru a trezi acest interes și, desigur, vă mulțumesc pentru această oportunitate.
Pentru mine, cartea aceasta a fost o ușă care s-a deschis deschis spre o lume fascinantă. Documentarea a fost pasionantă și provocatoare, aproape o…. investigație detectivistică, mergând pe urmele unei saga a familiilor de sași care au venit la Azuga, descoperind istoria vinificației românești… Am fost fericit cu fiecare document pe care îl găseam și al cărui prim cititor eram, cu fiecare pas pe care l-am făcut spre reconstituirea acestui inedit capitol de istorie românească.
