Regele Carol I nu a fost doar teoreticianul modernizării României, ci a și susținut în mod direct industrializarea, investindu-și propriii bani în achiziționarea a 14.000 de hectare de teren pe Valea Prahovei, zonă unde au fost înființate primele întreprinderi românești, printre care și cea dintâi fabrică autohtonă de șampanie, scrie istoricul Dorin Stănescu în cartea sa, „Șampania Regilor”, publicată de Editura Polirom.
Cum a apărut ideea acestei cărți?
Dorin Stănescu: Aș spune că povestea aceasta a istoriei șampaniei a derivat cumva din preocupările mele inițiale – studierea unei teme de nișă –, istoria căilor ferate și procesul de modernizare indus de acestea în spațiul românesc.
Prin căile ferate, Europa a venit la noi și, implicit, a adus idei și mentalități noi, inclusiv răspândirea obiceiului de a bea șampanie… Însă, dacă îmi permiteți o paranteză nostimă, românii luaseră contact cu șampania înainte de apariția căilor ferate. E drept că sporadic… Ion Neculce, cronicarul, este cel care ne dă și indiciile unei istorioare amuzante, anume aceea că primii români care beau șampanie, nefamiliarizați cu delicata licoare, sunt biruiți de aceasta. Cine sunt? Boierii lui Dimitrie Cantemir care sunt ospătați de țarul Petru cel Mare la Stănilești, pe Prut, chiar înaintea bătăliei pierdute cu turcii. Și ne spune cronicarul cu mirare și umor: „Mai pe urmă ne-au închinat însuși împăratul, cu niște vin al lui de la franțoji care, îndată cum au băut, au mărmurit toți de beți, bând de acel vin. Și n-au mai știut cum au dormit întru acea noapte, și domnul, și boierii…”
Însă șampania începe să fie gustată mai ales de obrazele subțiri de la curțile domnești. Există chiar și o anecdotă care îl are ca erou principal pe tânărul Mihail Kogălniceanu care, profitând de faptul că un înalt funcționar al Curții domnitorului Mihail Sturdza semna documente lăsând un mare spațiu alb înainte de semnătură, decupa acea parte și trimitea către un cofetar vestit din Iași comenzi de șampanie și prăjituri care erau trecute în contul victimei – aga Ștefan Catargi. Somat de cofetar să plătească șotiile și consumația lui Kogălniceanu, boierul se plânge domnului care, amuzat, îl iartă pe glumețul tânăr.
Un alt moment al începutului istoriei șampaniei în spațiul românesc este acela, la fel de puțin cunoscut, că marele C.A. Rosetti este unul dintre primii ,,negustori” care distribuie șampanie franțuzească la București… Revenind acum la întrebare, cred că acest interes al meu pentru studiul modernizării românești a secolului al XIX-lea a coincis cumva cu interesul Grupului Alexandrion care dorea să aprofundeze, în calitate de actual proprietar și producător de vinuri spumante, istoria Pivnițelor Rhein Azuga, a șampaniei Rhein, iar de aici până la susținerea acestui proiect a fost doar un mic pas – și îi mulțumesc domnului Nawaf Salameh, președintele AGR, pentru sprijinul său determinant.
Subiectul a fost, pur și simplu, unul fascinant și în egală măsură dificil, întrucât a necesitat cercetări complexe, un volum mare de muncă – documentele erau puține, disparate –, am ajuns până și în arhivele Bisericii Negre din Brașov. La finalul documentării însă aveam pe masa de scris patru subiecte pasionante – Carol I; saga familiilor de sași brașoveni – Rhein, Scheeser, Schiel, Ganzert – care au venit în sălbăticia de pe Valea Prahovei și au pus umărul la modernizarea țării; o istorie a șampaniei Rhein și a competitorilor săi și apoi participarea la expozițiile universale ale producătorilor de șampanie din România. Toate aceste elemente s-au împletit într-un studiu frapant – cartea „Șampania Regilor. O istorie a primei fabrici de șampanie din România – Pivnițele Rhein & Cie (1892-2022)”.
Regele Carol I a sprijinit industrializarea zonei Azuga. Cum s-a implicat?
Dorin Stănescu: În modul cel mai neașteptat, în cercetarea documentelor din arhive, a presei românești de-a lungul a mai bine de jumătate de secol, am descoperit un alt rege Carol I. Ne-am obișnuit să vorbim despre regele Carol I ca despre un teoretician al modernizării României, un om care doar a încurajat și sprijinit procesul prin care, în cei 48 de ani cât s-a aflat la cârma țării, România a făcut pasul decisiv al intrării în modernitate și al ieșirii din lumea cu iz medieval și fanariot.
Ei bine, Carol I a fost nu numai un teoretician al modernizării, ci, mai ales, un practician. Valea Prahovei și, în special, Azuga și Bușteni au fost locul unei veritabile inginerii sociale. Să vedem și cum a fost posibil. Carol I a ajuns pentru prima dată la Sinaia în ziua de 5 august 1866. I-a plăcut zona și potențialul ei și de aceea, din banii personali, a cumpărat 14.000 hectare pe Valea Prahovei. Faptul că la 1879 a fost finalizată calea ferată București-Ploiești-Predeal a însemnat o oportunitate extraordinară pentru aceste locuri. Calea ferată a legat această zonă bogată în resurse naturale diverse de Dunăre, de Marea Neagră și de Europa Centrală.
În contextul în care numeroși tineri sași din Brașov căutau oportunități pentru afaceri într-un stat nou constituit și dornic de modernizare, cum era România de atunci, achiziționarea terenului de către rege și deschiderea lui pentru a concesiona la prețuri infime și pe termen lung terenuri pentru ridicarea de fabrici a fost salutară. Însă regele nu a oferit doar aceste facilități, a făcut mai mult, a investit din banii proprii în aceste întreprinderi. Practic, el a dat tinerilor sași o garanție regală a succesului demersului lor. Veneau într-un loc pustiu, dar faptul că însuși regele țării investea în afacerea lor era clar un cec în alb.
Și sașii aceștia întreprinzători și muncitori nu au dezamăgit. Chiar și într-o epocă în care au avut de învins mentalitățile locului. Lucrătorii români, povestește un pionier brașovean, Carl Ganzert, obișnuiau ca în zilele de sărbătoare să nu lucreze, însă pentru un întreprinzător cu contracte de respectat acest lucru era o mare problemă. De aceea au apelat la două soluții – inovații tehnice (mașini, motoare, funiculare etc.) și aducerea unor români și maghiari din Ardeal, care înțelegeau valorile unui întreprinzător.
Astfel, la Azuga și la Bușteni s-au ridicat în doar două decenii fabrici de postav, de sticlă, ciment, var, cherestea, hârtie, salam, bere, șampanie… iar demografia locurilor a cunoscut un mare avânt. În jurnalul regelui Carol I vedem un om grijuliu cu acest proces al modernizării pe care, personal, îl supraveghează, fiind mai mereu în vizită să vadă cum merg noile fabrici. Curând, zona a devenit o vitrină și o școală! Numeroși vizitatori străini erau aduși aici de rege pentru a vedea cum s-a dezvoltat țara, iar mulți români veneau aici să ia aminte că și la noi se poate.
Familia Rhein a înființat prima fabrică de șampanie din România. „Este frapant că oamenii aceștia, care s-au stabilit într-un cătun cu 20 de case, au făcut ca, la 1900, să se vorbească despre munca lor și la Paris”, spuneți undeva. Cine era familia Rhein, ce afaceri a fondat și care este importanța acesteia în economia epocii?
Dorin Stănescu: Familia Rhein era o veche familie de sași din Brașov, atestată încă de pe la 1660, ei erau postăvari. La 1885-1886, Wilhelm A. Rhein sosește aici, la Azuga, în pustietate, lăsându-și, inițial, familia la Brașov. El ridică aici o fabrică de postav, care devine a doua mare fabrică a țării.
Succesul acestei afaceri îl determină să îi invite și pe frații săi, Ludwig și Heinrich, să vină aici și să rămână multă vreme, pentru că generația a doua le continuă afacerile până în 1944 când, ca peste tot, în mod brutal, războiul distruge vise și speranțe. În acel an, majoritatea germanilor de la Azuga părăsesc zona și țara. Revenind la începuturi, prin muncă și stăruință, cei trei frați Rhein au ridicat un ,,imperiu”, întrucât mai toate fabricile de la Azuga sunt deținute de ei ori au pachete semnificative de acțiuni la acestea. Regele Carol I îi sprijină, cumpără acțiuni la fabricile Rhein, și permanent observă progresul acestora.
Pentru țară, aceste noi industrii la care frații Rhein, dar și alți membri ai coloniei germane de la Azuga au contribuit, au o mare importanță – reduc dependența de importurile din străinătate și, mai mult, la rândul lor, exportă produsele, contribuind la o balanță pozitivă a bugetului statului.
Fabrici de șampanie mai apăruseră în Vechiul Regat, însă existența lor a fost efemeră. Fabrica de la Azuga a fost prima mare fabrică de șampanie din țară, iar existența ei nu a fost întreruptă nici în zilele noastre. La începuturi, în 1902-1905, fabrica era proiectată să acopere necesarul întregului consum intern al Regatului. Și așa a și fost.
(va urma)
