FacebookTwitterLinkedIn

Portugalia a anunțat săptămâna trecută un pachet de măsuri complex pentru adresarea crizei locuințelor, iar dintre acestea face parte și renunțarea la programul controversat “Golden Visa”, împreună cu interzicerea de noi licențe pentru Airbnb și a altor programe de închiriere pe termen scurt. 

Potrivit Reuters, chiriile și prețurile caselor au crescut enorm în Portugalia, care este una dintre cele mai sărace țări din Europa de Vest. Anul trecut peste 50% din muncitorii din țară au câștigat sub 1,000 de euro pe lună, iar în paralel în Lisabona chiriile au crescut cu 37%. Salariile mici, piața imobiliară în tensiune, politicile care încurajează străinii bogați să investească și o economie dependentă de turism au făcut dificilă, spre imposibilă, cumpărarea de case de către localnici. Rata inflației în Portugalia de 8.3% a exacerbat problema.

Premierul Antonio Costa a spus că acum criza afectează toate familiile, nu doar pe cele mai vulnerabile. Nu se știe cu precizie când vor intra în efect măsurile anunțate, care au în vedere cel puțin 900 de milioane de euro. Costa a spus că unele vor fi aprobate luna viitoare și că altele mai trebuie votate doar de legislativ. Partidul de opoziție, social-democrat, a spus că măsurile sunt un “atac” la drepturile de proprietate ale celor care dețin locuințele.

Pentru a adresa criza locuințelor, Costa a spus că statul va închiria casele de vacanță direct de la proprietari pentru o perioadă de cinci ani și apoi le va face disponibile pe piața închirierilor. Pe lângă aceasta, Portugalia va încheia programul golden visa – vizele de aur – care oferă pașapoarte EU celor care nu sunt din EU în schimbul investițiilor în țară, inclusiv în imobiliare. Acest program a fost criticat pentru faptul că a crescut prețurile caselor și ale chiriilor. Schema a atras 6.8 miliarde de euro în investiții de la lansarea sa din 2012, iar majoritatea banilor au intrat în imobiliare.