FacebookTwitterLinkedIn

Ponderea finanţărilor sustenabile în portofoliul corporate al Băncii Comerciale Române (BCR) în anul 2025 a ajuns la 21%, aproape dublu faţă de nivelul de 11,3% raportat în 2024.

Potrivit unui comunicat al băncii, BCR a prezentat rezultatele Raportării Consolidate privind Durabilitatea pentru 2025, care evidenţiază extinderea finanţărilor sustenabile, progresele în atingerea obiectivelor climatice şi impactul programelor dedicate educaţiei şi sănătăţii financiare. Raportarea este realizată conform Standardelor Europene de Raportare privind Durabilitatea (ESRS) şi cerinţelor Taxonomiei UE.

Cu active totale de 131,9 miliarde de lei la finalul anului 2025, comparativ cu 120,8 miliarde de lei în 2024, Grupul BCR şi-a consolidat rolul de partener pentru dezvoltarea sustenabilă a României, prin finanţarea investiţiilor, sprijinirea antreprenoriatului şi susţinerea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.

BCR precizează că a atins cu doi ani mai devreme ţinta Erste Group pe finanţarea locuinţelor eficiente energetic. Unu din trei credite ipotecare noi este sustenabil.

Volumul noilor finanţări sustenabile corporate a crescut la 3,94 miliarde lei, comparativ cu 2,37 miliarde lei în anul anterior. Cele mai mari volume au fost direcţionate spre proiecte de construcţii şi imobiliare sustenabile – 1,63 miliarde lei; proiecte de energie regenerabilă – 1,26 miliarde lei; alte investiţii corporate sustenabile – peste un miliard lei.

Segmentul creditelor ipotecare sustenabile a continuat să crească. Anul trecut, 29,1% dintre noile credite ipotecare acordate au fost sustenabile, depăşind deja ţinta asumată pentru 2027 la nivelul Grupului Erste.

Raportul arată progrese importante şi în reducerea amprentei de carbon a Grupului BCR. În 2025, emisiile operaţionale Scope 1 şi Scope 2 au scăzut cu 72% comparativ cu anul de referinţă 2017.

Raportul include şi ţinte clare de decarbonizare pentru sectoare-cheie finanţate de bancă, precum: credite ipotecare; imobiliare comerciale; producţia de energie electrică; industria auto; extracţia petrolului şi gazelor.

„La BCR, susţinem proiectele prin care companiile îşi reduc dependenţa de surse de energie costisitoare, volatile şi cu emisii ridicate şi îşi consolidează rezilienţa pe termen lung. Faptul că finanţările sustenabile au ajuns la 21% din portofoliul nostru corporate, aproape dublu faţă de anul anterior, arată că tot mai multe companii transformă aceste provocări în oportunităţi concrete de investiţie. Obiectivul nostru este să le fim alături cu soluţii de finanţare care fac tranziţia sustenabilă mai accesibilă şi echitabilă pe termen lung”, a declarat Ioana Voinescu, Head of ESG, BCR.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 19 centre de afaceri, 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 289 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 72% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.