Polonia şi Ungaria vor pune în aplicare propriile restricţii asupra importurilor de cereale ucrainene, au declarat vineri cele două guverne, după ce Comisia Europeană a decis să nu extindă măsura care autoriza această interdicţie în cazul celor cinci vecini ai Ucrainei din UE.
Restricţiile impuse de Uniunea Europeană în luna mai au permis Poloniei, Bulgariei, Ungariei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui ucrainene, permiţând însă tranzitul unor astfel de încărcături pentru export în altă parte, transmite Reuters.
“Vom prelungi această interdicţie în ciuda dezacordului lor, în ciuda dezacordului Comisiei Europene”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la un miting în oraşul Elk din nord-estul ţării. “Vom face acest lucru pentru că este în interesul fermierului polonez”, a mai spus el, în condiţiile în care Polonia este în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc luna viitoare.
Ungaria a impus o interdicţie naţională de import pentru 24 de produse agricole ucrainene, inclusiv cereale, legume, mai multe produse din carne şi miere, potrivit unui decret guvernamental publicat vineri.