Guvernul de la Varşovia solicită Comisiei Europene să deblocheze cele 35 de miliarde de euro destinate Poloniei prin planul de reziliență și redresare. În caz contrar, Polonia va lua în calcul inclusiv demiterea Ursulei von der Leyen.
„Dacă reprezentanţii Comisiei Europene ne vor împinge la zid, nu vom avea altă soluţie decât să scoatem toate armele de care dispunem şi să ripostăm simetric”, a declarat marţi Krzysztof Sobolewski, secretarul general al formaţiunii de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).
Comisia Europeană a aprobat în iunie planul de redresare al Poloniei, dar condiţionează furnizarea fondurilor de reformele din sistemul judiciar. Guvernul polonez susține că a operat modificările cerute.
Sobolewski a adăugat că Polonia ar putea construi o alianţă în Parlamentul European pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen și că și-ar putea utiliza dreptul de veto în Consiliul Uniunii Europene pentru blocarea oricări inițiative europene.
Sobolewski a mai spus că Varșovia „nu exclude nicio posibilitate și nicio soluție” în confruntarea cu Comisia Europeană, dar a adăugat că Polonia nu intenționează să iasă din Uniune.