FacebookTwitterLinkedIn

Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au votat duminică, în proporţie de 97,6%, pentru organizarea unei greve, ameninţând cu alte perturbări ale traficului în timpul sezonului aglomerat al călătoriilor de vară.

Marcel Groels, membru al consiliului de conducere al sindicatului pilot Vereinigung Cockpit (VC): „Acest vot nu înseamnă neapărat că va avea loc o grevă, dar este un semnal pentru angajator că trebuie luate măsuri constructive. Arătăm că suntem gata să vorbim”, conform News.ro.

Sindicatul piloţilor VC cere o creştere a salariilor cu 5,5% în acest an pentru piloţii săi şi compensarea automată a inflaţiei ulterior. De asemenea, solicită o structură uniformă de salarizare pentru tot personalul de la companiile aeriene ale grupului Lufthansa, care includ transportatorul Lufthansa, precum şi divizia low-cost Eurowings.

Lufthansa a fost deja afectată de o grevă a personalului său de la sol, miercuri, care a forţat transportatorul să anuleze peste 1.000 de zboruri.