FacebookTwitterLinkedIn

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în trimestrul al patrulea din 2022 cu 1% față de trimestrul al treilea, dar comparativ cu perioada similară din 2021 a urcat cu 4,9%.

”Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,6% pe seria brută şi de 4,9% pe seria ajustată sezonier”, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS).

Conform datelor ajustate sezonier, PIB estimat pentru trimestrul al patrulea din 2022 a fost de 361,79 miliarde de lei.

În termeni reali, PIB din trimestrul al patrulea din 2022 a fost de 422,33 miliarde de lei.

PIB aferent întregului an 2022 este estimat la 1.412 de miliarde de lei, mai mare cu 4,8% faţă de întregul an 2021.

La creşterea PIB, în anul 2022 faţă de anul 2021, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, potrivit INS.