FacebookTwitterLinkedIn

Piața de bricolaj din România va atinge un record istoric de vânzări în acest an, pe fondul creșterii interesului românilor pentru sectorul do-it-yourself, amenajarea locuințelor și reducerea consumului energetic. Dacă în 2010, sectorul de bricolaj raporta o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, în 2020 a ajuns la 15,7 miliarde lei, iar estimările privind acest an indică un nivel de 18 miliarde lei.

După doi ani de pandemie în care magazinele de bricolaj au fost printre puținele deschise, iar vânzările acestora au crescut semnificativ, 2022 anunță o evoluție ceva mai temperată, influențată de provocările financiare (inflație, scumpirea creditării, scăderea consumului) și de cele logistice, inclusiv de efectele războiului din Ucraina, releavă o analiză realizată de Frames, firmă specializată în furnizarea de servicii de consultanță strategică și de dezvoltare pentru mediul de afaceri și administrația publică centrală și locală.

De asemenea, profitabilitatea sectorului ar putea marca un record, de peste 2 miliarde lei. Spre comparație, cele 1.729 de firme care activau în sectorul de bricolaj în 2010 raportau un profit total de 200 milioane lei în 2010, iar în 2020, pe fondul creșterii pieței și a numărului de companii (2587), profitabilitatea sectorului se situa la 1,98 miliarde lei.

În 2020, ultimul an pentru care există datele financiare definitive, piața de bricolaj a raportat venituri de 17,4 miliarde lei și cheltuieli de 15,2 miliarde lei.

În sectorul de bricolaj lucrează, în prezent, peste 24.000 de angajați, iar cele mai multe firme sunt în București-Ilfov (394), Timiș (114), Bihor (113), Cluj (109), Arad (91).

,,Se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privința cumpărăturilor, decizia de achiziție ieșind din zona de impuls. Cumpărăturile pentru casă, pentru amenajarea locuinței, a grădinii, pentru reabilitarea termică și energetică vin după o cercetare a pieței, mai ales pe internet, legată de prețuri, de specificațiile produselor, de calitatea acestora’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

După un prim trimestru bun, în care vânzările au crescut pe fondul dorinței românilor de a evita creșterile de prețuri din lunile următoare, restul anului va aduce o creștere temperată a pieței, focusată în principal pe produsele pentru reducerea consumului energetic.

Potrivit analizei Frames, statisticile de vânzări indică o preocupare tot mai mare a românilor pentru izolarea termică a locuințelor, decizie justificată de creșterea semnificativă a costurilor cu energia și gazele.