Cautare




, Contributor

Travel |
|

Peste 70% din turiști vor să-și petreacă vacanța pe litoralul României, potrivit unui studiu

Agenţia de turism “Paradis – vacanțe de vis“ , unul dintre cei mai importanți touroperatori din România pentru litoralul Mării Negre, împlinește 20 de ani de la înființare. Compania a realizat un studiu în urma căruia a rezultat că peste 70% din turiști vor să revină pe litoral și anul acesta.   
 aboneaza-te
Litoral românesc

Aurelian Marin, directorul general al „Paradis-Vacanţe de Vis”, cel mai important touroperator dedicat Litoralului spune că: ”Litoralul nostru rămâne clar prima opțiune a românilor pentru sezonul estival. Majoritatea turiștilor vor plajă și soare. Este evident că nu vom mai putea vorbi de același turism pe care îl știam până acum. De data asta, turiștii vor alege litoralul pentru relaxare și mai puțin pentru distracție. Nu vom mai putea vorbi de evenimente, de festivaluri, de concerte sau de cluburi deschise. Însă hotelierii își așteaptă turiștii și cei care vor deschide vor garanta toate măsurile de siguranță și de igienă”.

Potrivit studiului realizat de „Paradis-Vacanţe de Vis” a rezultat că:

  1. 71% din turiști doresc să vină și anul acesta pe Litoral. Dintre aceștia, 53% spun că vor veni sigur dacă vom avea o ameliorare semnificativă (spre zero) a pandemiei iar 18% nu sunt siguri dacă se vor decide să vină în situația contrară;
  2. 15% nu știu să spună acum dacă ar dori să vină sau nu;
  3. 14% nu doresc să-și facă vacanța anul acesta pe litoral.

Termenele de plată Early Booking, decalate

În plus, compania vine și cu oferte și soluții concrete pentru sezonul estival. Turiștii au început deja să facă rezervări pentru perioada iulie – septembrie. În cazul în care anumite rezervări au fost făcute pentru mai – iunie și încă vor fi probleme legate de libera circulație sau de deschiderea hotelurilor, turiștii vor putea opta pentru o altă perioadă.

Ținând cont de situația generată de pandemia Covid-19, termenele de plată pentru Early Booking au fost decalate până chiar aproape de 1 iunie. Termenele de anulare fără penalizări sunt până cu 21 – 14 zile înainte de check in, iar plățile vor fi eșalonate fără restricții, în funcție de cum doresc clienții.

”Toată lumea așteaptă reglementări clare și oficiale. Până atunci, multe restaurante și hoteluri își fac propriile reguli adaptând măsuri care deja se iau în alte state. Noi, alături de hoteluri, vom încuraja servirea mesei de către turiști în restaurantele structurilor de cazare, întrucât considerăm că avem garanția serviciilor și măsurilor de siguranță corecte și eficiente”, subliniază Aurelian Marin.

Aurelian Marin este de părere și că turismul de litoral va întâmpina schimbări și pe termen mediu și lung. Pe de altă parte, acesta mai spune că va exista o creștere a cererii din partea clienților.

De asemenea, având în vedere contextul actual, va exista o îmbunătățire sensibilă a serviciilor acordate de către furnizori, va crește grija și responsabilitatea față de client, dar și atașamentul clienților față de locațiile care își arată și își manifestă în mod real grija față de nevoile clienților.

Soluții pentru stimularea turismului românesc

Directorul general „Paradis-Vacanţe de Vis” consideră că este obligatoriu ca voucherele aferente anului 2020 să fie acordate acum, în luna mai, pentru stimularea turismului în România.

 Pentru a oferi servicii de calitate, consultanţii „Paradis – Vacanţe de vis” îşi îndreaptă eforturile, an de an, în următoarele direcţii:

  1.  Alegerea şi selectarea atentă a locaţiilor şi hotelurilor.
  2. Negocierea activă (chiar agresivă uneori) a contractelor, astfel încât săpoată oferi clienţilor şi partenerilor cele mai bune tarife, facilităţi şi oferte speciale.
  3. Îmbunătăţirea comunicării cu clienţii şi partenerii de afaceri prin implementarea pe site a modulului de rezervări directe, participarea, an de an, la târgurile importante de profil, editarea de broşuri, cataloage şi alte materiale publicitare, prezenţa activă pe internet, radio şi TV, concursuri atractive, organizarea de info-trip-uri în România şi străinătate etc.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii