FacebookTwitterLinkedIn

Banii europeni care au ajuns la fermieri până în prezent depăşesc 1,56 miliarde de euro – este declarația ministrului Agriculturii Petre Daea care a punctat importanța acestei sume care a ajutat la continuarea activității lucrărilor în câmp.

„În fiecare an noi producem în ţară în jur de 3 miliarde (euro n.r.), iar până la această dată am adus în România 1,56 de miliarde de euro. Sunt bani importanţi care au ajuns la fermieri şi care i-au ajutat, pe de o parte, să se mobileze cu utilaje şi maşini agricole, pe de altă parte să-şi continue activitatea având capitalul de lucru necesar pentru lucrările în camp”, a precizat Petre Daea, la finalul unei conferinţe organizate la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, notează Agerpres.

Ministrul a reiterat ideea că toate programele europene derulate în România au fost valoroase, pentru că banii au fost cheltuiți şi au „întrezărit aşteptările fermierilor”.

„Noi, de la intrarea în Uniunea Europeană am făcut un salt extraordinar de important în agricultura ţării. Fermierii sunt mai bine dotaţi, au tehnologii mai bune şi, zic eu, cu randamente pe măsura efortului pe care îl fac. Mă gândesc doar că la numărul de tractoare pe care îl avem acum în România, 293.000 de tractoare, sunt (…) datorită sprijinului pe care l-am primit de la Uniunea Europeană”, a completat oficialul MADR.