Un nou început de an școlar și noi așteptări… Stresul zilnic influențează în mod direct performanța intelectuală, în special în a copiilor. Da, inteligența are nevoie de hrană spirituală, dar și de o alimentație variată și echilibrată și de mișcare în aer liber încă din primii ani de viață.
Vine toamna cu schimbări
După o vară plină de răsfăț alimentar și chiar excese, în care regulile de alimentație au fost uitate, copiii își reiau programul specific începutului unui nou an școlar. Noua rutină zilnică, transformată adesea într-o fugă de la o activitate la alta, devine dominantă, fără însă a face schimbările în alimentație potrivite noului program al elevilor.
Iată de ce toamna ar trebui să înceapă și cu un plan de alimentație pentru susținerea activității școlare, astfel încât noul ritm al copiilor să fie asociat cu o stare continuă de oboseală și cu un apetit ridicat pentru alimente dulci sau sărate.
Revenirea la normal
În această grabă de reașezare a programului școlar în rutina zilnică a familiei se acceptă cu mare ușurință monotonia alimentară, care poate genera lipsa de energie, sindromul de oboseală cronică, pofte ce apar în diferite momente, în special pentru alimente cu rol inflamator ce induc dependențele: dulciuri, alimente procesare, prăjeli,
fast-food etc.
Cum asociem alimentele
Modul în care asociem alimentele la mesele principale și gustări, în funcție de programul copiilor, poate avea un impact negativ asupra greutății corporale, asupra nivelului de energie, în capacitatea de concentrare asupra activităților școlare și extrașcolare. Cu ușurință se poate identifica supraalimentarea copiilor, asociată cu „înfometarea” celulară.
Creierul funcționează pe bază de acizi grași esențiali (într-un raport optim omega 6 : omega 3) și glucide. Sursele acestora sunt alimentele și de aceea este foarte important ca mesele zilnice să asigure necesarul pentru fiecare etapă de vârstă. Cu siguranță că un început de an școlar este mai dificil și obositor din perspectiva disciplinei, a autodisciplinei (ora de trezire, stabilirea planului de alimentație potrivit programului școlar, integrarea gustărilor în funcție de tipul activităților extrașcolare (timpul liber, ora de culcare), dar lipsa disciplinei poate genera cu ușurință un haos, care va marca tot anul școlar.
Secretul reușitei
Performanța intelectuală cere organizare, iar organizarea înseamnă disciplină în toate. De la ora de trezire, până la culcare. În acest interval, sursa de energie provenită din alimente este esențială. Dar, hrana presupune calitate: de la apa pe care o bem, la alimentele pe care le ingerăm, la programul zilnic, orarul de somn, vacanțe, activități extrașcolare, până la gestionarea emoțiilor. Hidratarea corectă, alimentația rațională, activitatea fizică sunt factori care favorizează randamentul copiilor la școală, dar și disponibilitatea fizică, emoțională, acasă, în familie.
Gustările sănătoase
Revitalizante, mai ales când includ fructele oleaginoase neprăjite (migdale, alune de pădure, nuci, caju, fistic, nuci braziliene, nuci Pecan) și fructele proaspete, liofilizate, deshidratate. Atenție însă la etichete: multe dintre fructele deshidratate sunt de fapt confiate, având adaos mare de zahăr. Hidratarea (cu apă) susține și îmbunătățește performanța școlară a copiilor, iar acest obicei se învață acasă, în familie, printr-o disciplină zilnică.
Înfulecate între două activități, gustările constau, în mod frecvent, în biscuiți, ciocolată, napolitane, ingredientele de bază fiind făina albă, zahărul, sarea, exact factorii de risc în buna dezvoltare a copiilor.
Mic-dejunul
Copiii au tendința de a alege monotonia, de a-și începe ziua cu un sandvici, cu un bol de lapte și cereale, adesea cu un conținut ridicat de zahăr. Acestea nu sunt cele mai sănătoase opțiuni, pot genera chiar o stare de agitație manifestată pe parcursul primelor ore ale dimineții.
Prânzul
Masa de la after school, cu mâncăruri care să fie pe placul tuturor copiilor, nu este totdeauna și recomandabil. Meniul bogat în orez, cartofi, paste, multă pâine, prăjeli oferă un context favorabil pentru supraalimentare. Burtica plină nu este obligatoriu un semn de alimentație sănătoasă.
Cina
Dacă conține din nou carne în exces, orez, cartofi, paste și este lipsită de legume, fructe, cereale integrale, grăsimi sănătoase (pește, avocado, oleaginoase, uleiuri presate la rece) este hipercalorică și nesănătoasă.
În loc de concluzie
Educația nutrițională a copiilor este responsabilitatea familiei, așadar este necesar să aducem creativitatea la masă, să putem fi o sursă de inspirație în alegerile alimentare ale copiilor, să ne informăm astfel încât să putem susține într-un mod corect creșterea și dezvoltarea copiilor noștri, atingerea performanței cu care se nasc, dar care este inhibată de stilul de viață dezechilibrat. Alegerile alimentare sănătoase dictează sănătatea pe temen lung a copiilor noștri, de aceea este foarte importantă preocuparea constantă pentru calitatea mâncării celor mici. Aceasta este și moștenirea pe care o lăsăm. Obiceiurile alimentare ale părinților devin obiceiurile alimentare ale copiilor, ceea ce impune o resposabilitate excepțională.
E bine să știi
- Orice aliment consumat timp îndelungat generează un dezechilibru, deoarece se instalează saturația și organismul nu mai preia nutrienții necesari. Astfel, funcțiile vitale sunt alterate, se instalează carențele de vitamine și minerale și, în mod frecvent, apar nevoile induse (poftele generate de alimente ce activează recompensa, plăcerea).
- Copiii au un potențial extraordinar, dar creșterea și dezvoltarea sunt condiționate de stilul de viață sănătos. Un rol foarte important îl are asocierea alimentelor potrivit cu momentele zilei. În primul rând, de o importanță deosebită este atmosfera din timpul mesei. A doua componentă este programul meselor, care ne ajută nu doar la optimizarea digestiei și a absorbției, ci și pentru formarea conduitei de viață. Gustările rapide care înlocuiesc un mic-dejun, un prânz, luate în grabă, care de cele mai multe ori sunt hipercalorice și dezechilibrate nutrițional, pot genera creșteri de greutate, fără să hrănească copiii.
Ce „mănâncă” creierul
Creierul are nevoie de nutrienți pentru a evita poftele dăunătoare (de dulce, de sărat, în special).
Acestea pot genera o satisfacție de moment, un bust momentan de energie și apoi oboseală. Importante sunt alimentele care susțin corpul copiilor în procesul de creștere și dezvoltare.
Deci, atenție la alimentele care satisfac gustul, dar și ochiul, alimente „colorate” de natură – legume, leguminoase, fructe, cereale integrale, – asortate cu produse din pește, fructe de mare, brânzeturi ușoare, ouă, carne).

Alina Epure, Nutriționist și fondator al Clinicii Nutribalance
www.nutribalance.ro,
alinaepure@nutribalance.ro