
Un raport al Pentagonulului, difuzat marţi, arată că arsenalul nuclear al Chinei este pe cale să se tripleze până în 2035, ajungând la 1.500 de focoase nucleare. De asemenea, documentul indică perfecţionarea constantă a forţelor aeriene chineze.
Washingtonul a identificat China drept principala sa provocare militară, iar raportul militar asupra armatei chineze subliniază o creştere atât a forţelor nucleare, cât şi a celor convenţionale.
„Departamentul Apărării estimează că stocul (chinez) de focoase nucleare operaţionale a depăşit 400. Dacă China continuă să-şi mărească stocul nuclear în acest ritm, va avea, după toate probabilităţile, un stoc de aproximativ 1.500 de focoase până în 2035”, informează Agerpres, care preia AFP.
Generalul Pat Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, consideră că această mărire a arsenalului nuclear chinez ar putea fi o sursă de instabilitate.