FacebookTwitterLinkedIn

Volumul primelor brute subscrise de pe piața asigurărilor din România a crescut cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, în primul semestru din 2026. Totodată, activele administrate în sistemul pensiilor private au ajuns la 246,2 mld. de lei, pentru aproximativ 9,64 milioane de persoane, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Asigurările generale au reprezentat aproximativ 78% din totalul primelor subscrise, în timp ce segmentul asigurărilor de viață a consemnat un avans de 19%. Creșterea a fost susținută atât de societățile de asigurare autorizate de ASF, ale căror prime brute subscrise au avansat cu 13%, cât și de sucursalele care operează în România în baza dreptului de stabilire, unde creșterea a fost de 31% față de primul semestru din 2025.

Pe segmentul RCA, primele subscrise de societățile autorizate și de sucursalele active pe piața locală au ajuns la aproximativ 6 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de primele șase luni ale anului trecut.

În același timp, costurile despăgubirilor au continuat să crească. Dauna medie RCA s-a majorat cu aproximativ 18% în primul semestru din 2026 față de perioada similară din 2025. În cazul daunelor materiale, numărul dosarelor de daună a scăzut ușor, cu mai puțin de 1%, însă valoarea medie a despăgubirilor plătite a crescut cu 14%.

Rata combinată a daunei pentru toate clasele de asigurări generale a ajuns la aproximativ 93,4%, față de 89,9% în primul semestru din 2025. Pentru asigurătorii care subscriu RCA, indicatorul a depășit 100% în primele șase luni ale anului, ceea ce înseamnă că valoarea daunelor și a cheltuielilor aferente depășește volumul primelor câștigate din această activitate.

Despăgubiri de 6,7 miliarde de lei în șase luni; piața de capital, fără riscuri

Volumul total al indemnizațiilor brute plătite de asigurători, inclusiv de sucursale, a ajuns la aproximativ 6,7 miliarde de lei în primul semestru, în creștere cu 16% față de perioada similară din 2025. Asigurările generale au reprezentat 82% din totalul plăților, iar asigurările de viață, 18%.

Rezervele tehnice constituite potrivit regimului Solvabilitate II se situau la aproximativ 30 de miliarde de lei la finalul lunii iunie, cu 24% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

Distribuția prin brokeri a continuat să reprezinte un canal important pentru piață. Primele distribuite de companiile de brokeraj pentru asigurătorii autorizați de ASF și sucursalele active în România au însumat 9,7 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 16% față de primul semestru din 2025.

În sistemul pensiilor private, activele administrate au ajuns la 246,2 miliarde de lei, pentru aproximativ 9,64 milioane de participanți, potrivit președintelui ASF, Alexandru Petrescu. Acesta a subliniat că dimensiunea sistemului confirmă rolul tot mai important al pensiilor private în economia României și responsabilitatea autorității în supravegherea administrării acestor economii.

În ceea ce privește piața de capital, analizele realizate de ASF nu au identificat, la finalul primului semestru din 2026, existența unui risc major activ care să amenințe stabilitatea întregii piețe. Alexandru Petrescu a atras însă atenția asupra interconectării tot mai puternice a piețelor europene, care permite transmiterea rapidă a efectelor unor evoluții economice internaționale.

În ansamblu, piețele financiare nebancare din România își mențin stabilitatea, în pofida incertitudinilor economice internaționale și a presiunilor asupra costurilor și investițiilor, potrivit evaluării ASF. Printre vulnerabilitățile care necesită în continuare monitorizare se numără concentrarea activității în anumite segmente ale pieței, evoluțiile economice internaționale și riscurile asociate securității digitale.

Președintele ASF a subliniat că identificarea timpurie a vulnerabilităților și consolidarea rezilienței piețelor financiare reprezintă priorități ale autorității, în condițiile în care încrederea populației în sistemul financiar depinde de respectarea regulilor, de rezultate și de responsabilitatea instituțiilor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.