FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Joe Biden a avertizat că un câștig al republicanilor la alegerile de mâine, marți, 8 noiembrie, ar putea slăbi democrația americană, în timp ce fostul președinte Donald Trump a făcut aluzie la o altă posibilă candidatură a sa pentru Casa Albă, potrivit Reuters.

Comentariile acestora au fost făcute în timpul campaniilor lor din New York și din Florida, în contextul în care democrații lui Biden se simt strânși cu ușa, în ciuda faptului că și-au îndeplinit promisiunile de la crește subsidiile pentru energia verde și de a reconstrui drumurile și podurile fragile. 

Republicanii l-au atacat constant în campanie pe Biden pentru inflația mare și pentru creșterea ratei criminalității, iar analiștii non-partizani spun că aceștia au șanse mai mari de a obține controlul Camerei Reprezentanților – și, posibil, și al Senatului. Avansul pe care îl aveau democrații în cursa pentru senat în Georgia, Pennsylvania și Nevada s-a evaporat. Controlul chiar și asupra unei singure camere ar permite republicanilor să modifice agenda legislativă a lui Biden și să lanseze investigații cu posibil rezultat dăunarea imaginii acestuia și a democraților.

Biden a avertizat că mulți candidați republicani amenință normele democratice și perpetuează informațiile false pornite de Trump, potrivit cărora alegerile din 2020 au fost fraudate. “Miza este acum însăși democrația,” a spus Biden studenților de la Sarah Lawrence College, New York City. “Nu poți să îți iubești țara doar când câștigi.”

În campania din Miami de săptămâna trecută Trump a spus, potrivit Reuters, “Probabil că va trebui să o fac din nou – n.a. să candidez din nou – dar rămâneți aproape” și a învinovățit administrația Biden pentru crimele violente și pentru aeroporturile murdare. Sfătuitorii lui Trump spun că un anunț cu privire la candidatura la alegerile prezidențiale din 2024 va fi făcută în această lună.