La un moment dat în viaţă, toţi avem un conflict care, în anumite situaţii, poate implica și agresiune fizică. Conflictele pot fi cauzate de multe lucruri. Unele dintre acestea includ convingeri diferite, orgolii și încăpăţânare, tensiuni mai vechi ce nu au fost rezolvate.
Una dintre cele mai importante părţi în rezolvarea unui conflict o reprezintă gestionarea emoţiilor. Ascultă-l cu atenţie pe celălalt, e un alt pas pe care îl poţi face. Cere ajutorul cuiva în care ambele părţi au încredere şi mediază discuţiile, dacă altfel nu poţi face faţă. Caută să gândești şi să găsești soluţii pentru rezolvarea conflictului.
Compromisul şi empatia fac şi ele parte din schema de lucru. De câte ori te afli în conflict cu cineva, există un factor care poate face diferenţa dintre distrugerea acelei relaţii sau aprofundarea ei. Acel factor este atitudinea. Nu există schimbări fără conflicte. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne gândim la ce schimbare dorim și să ne adaptăm ei.
Conflictul, ca acţiune, e o desfășurare a unor evenimente prin ciocnirea intereselor și pasiunilor care însufleţesc personajele principale. Există, așa după cum bine știţi, mai multe tipuri de conflicte. Principalele pe care eu le-am identificat din lecturi sunt conflictele după veridicitatea lor (imaginare, inventate); conflicte în funcţie de participant (intrapersonal, interpersonal, intragroup, intergroup), conform conţinutului (relaţionale, de interes, etice și de valori, de conducere și putere, de personalitate).
Teoretic, deși conflictul e privit ca fiind ceva negativ, uneori, el poate fi o oportunitate de a îmbunătăţi lucrurile. Cei care se angajează într-un conflict nu pot calcula niciodată realist daunele care rezultă din el: pacea și sănătatea fiind cele mai importante pierderi. Indiferent că vorbim de personal sau profesional, micro sau macro, un conflict presupune presiune, încordare, rivalitate, iar el împarte participanţii în două tabere care se luptă pentru control și putere.
Sigur că ideal este să evităm orice conflict, dar practica ne contrazice și viaţa ne pune în faţa unor diverse situaţii, unele critice. Deși sunt oameni care consideră că situaţiile tensionate nu merită efortul, există și oameni pentru care conflictele sunt o provocare, o modalitate de a-și afirma sau confirma superioritatea și puterea.
Pentru un conflict odată declanșat e necesar să învăţam și să manipulăm situaţia astfel încât din punct de vedere al daunelor imediate acestea să fie minime, iar câștigurile în timp mari. O gândire de tipul „totul mie și nimic celuilalt” nu este niciodată aducătoare de liniște și pace, dimpotrivă, generează conflicte viitoare și dăunează imaginii.
Rezolvarea unui conflict se face de obicei în cinci feluri de bază, după cum spun cercetările: abordările bazate pe putere sunt deseori calea sigură pentru deteriorarea relaţiilor; abordările bazate pe drepturi invocă proceduri, regulamente, legi, politici care se cer a fi respectate; abordările bazate pe interese vizează mai degrabă discutarea nevoilor şi obiectivelor fiecărei părţi şi nu impunerea forţată a unei soluţii; abordările bazate pe principii au un caracter moral şi constau în invocarea unor standarde de conduită, scrise sau nescrise; abordările bazate pe manipulare au ca scop aplicarea soluţiei printr-o modalitate ascunsă, dar nu neapărat rău intenţionată.
Când oamenii sunt omorâţi sau fug, casele sunt distruse, lucrurile sunt scăpate de sub control, negociază rapid pacea, viaţa, liniștea. Cel care, într-adevăr, dorește să depășească un conflict trebuie să nu vrea cu precizie să fie victorios. Soluţionarea unui conflict rar are de-a face cu cine are dreptate, iar gestionarea conflictelor și rezolvarea problemelor sunt cu siguranţă parte din același proces.
E bine să fim raţionali și nu emoţionali și să înţelegem că într-un conflict, de orice natură, e bine să te muţi de la un punct de vedere subiectiv la o poziţie panoramică, un loc de unde poţi vedea ambele părţi. În tratatul „Arta Războiului”, al lui Sun Tzu, se spune că va fi victorios cel care știe când poate lupta și când nu poate lupta. Și așa intervine în discuţie negocierea.
J.M. Hiltrop și S. Udall identifică cinci perspective definite drept cele mai frecvente greșeli într-o negociere:
Sindromul „sensului unic” apare atunci când negociatorii au decis deja, înainte ca negocierile să înceapă, care sunt realităţile cazului în discuţie și care sunt soluţiile ce se impun. Ei intră în negociere convinși că cealaltă parte va accepta soluţiile lor;
Sindromul „câştig-pierdere” apare atunci când negociatorii consideră discuţiile ca fiind un concurs sau o bătălie în care neapărat o parte trebuie să câștige, iar una să piardă; această perspectivă este adeseori prezentă, caracterizând lipsa abilităţilor de comunicare constructivă;
Sindromul „mersului la întâmplare” este susţinut de o discuţie nefocalizată; aspectele problemei sunt abordate haotic înainte ca părţile să fi convenit și să ajungă la o concluzie comună;
Sindromul „evitării conflictului” este determinat de nediscutarea aspectelor esenţiale, deci de nerezolvarea problemei; această strategie aparţine celor care se tem de conflict pe baza mentalităţii conform căreia evitarea conflictului este o soluţie mai bună decât înfruntarea lui. Problema este că, între timp, conflictul poate lua amploare și astfel s-au pierdut timpul și locul nimerit de rezolvare a conflictului;
Sindromul „capsulei timpului” apare atunci când părţile nu iau în considerare condiţiile concrete în care se petrece problema, ci o tratează în izolare, lucru ce duce către omiterea unor aspecte esenţiale, în condiţiile în care cealaltă parte poate să acţioneze pragmatic, văzând problema în situaţia de fapt, și nu scoasă din context.
Înţelepciunea lumii a strâns de-a lungul secolelor idei luminate ale celor cu experienţă în conflicte. De exemplu, în tratatul „Arta Războiului”, la care am mai făcut referire, se spune că „expertul în bătălii caută să obţină victoria prin avantaje strategice și nu le cere oamenilor lui să-i aducă victoria”.
Și e bine să nu uităm că o dispută, oricât de mică, poate rupe o prietenie importantă și totodată e recomandat „să nu ne certăm cu un nebun, nu de alta, dar lumea ar putea să nu-și dea seama de diferenţa dintre noi”.