FacebookTwitterLinkedIn

Parlamentul a adoptat, în procedură de urgență, forma revizuită a legii privind noile taxe locale, care vor intra în vigoare de anul viitor. Documentul stabilește creșterea impozitelor pe locuințe și autovehicule, precum și introducerea unei taxe fixe pentru coletele provenite din state non-UE, precum China sau Turcia.

Modificarea esențială adusă proiectului se referă la actualizarea termenului de aplicare a taxei pe coletele sub 150 de euro venite din afara Uniunii Europene. Noua dată de intrare în vigoare este 1 ianuarie 2026. Nivelul taxei rămâne neschimbat: 25 lei/colet, percepută în colaborare cu firmele de curierat.

Prevederile referitoare la folosirea testelor poligraf pentru angajații ANAF și ai Vămilor — declarate neconstituționale — au fost eliminate.

Impozitul pe locuințe crește cu aproape 80%

Din 2025, proprietarii vor plăti impozite majorate pe locuințe, ca parte a mecanismului tranzitoriu anterior trecerii la impozitarea la valoarea de piață (programată pentru 2027).

Actualizarea valorilor impozabile din Codul Fiscal cu un coeficient de 2,68 va genera creșteri semnificative. De exemplu, pentru un apartament de trei camere din București, impozitul anual ar urma să urce de la 198 lei la aproximativ 355 lei.

Impozit auto diferențiat: „poluatorul plătește”

Noul sistem de taxare a autovehiculelor introduce diferențierea în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare. Autoturismele mai vechi și mai poluante vor plăti cele mai mari impozite. De exemplu, pentru o mașină cu motor între 1,6 și 2,0 litri, impozitul poate varia între 213 lei și 297 lei, în funcție de norma de poluare.

Noi obligații pentru firme: cont bancar obligatoriu și capital social minim actualizat

Firmele fără cont de plăți deschis în România vor fi declarate inactive fiscal, la fel și cele care nu își depun situațiile financiare în termen de 5 luni.

Pentru SRL-urile nou înființate, capitalul social minim crește la 500 lei, iar companiile deja existente vor fi obligate să se conformeze în maximum doi ani.

Reguli noi pentru chirii și închirieri în regim hotelier

Veniturile din chirii vor fi impozitate printr-o cotă forfetară de 30% aplicată asupra veniturilor brute, iar impozitul final va rămâne de 10%. Proprietarii care închiriază locuințe pe termen scurt vor fi obligați să utilizeze aparate de marcat electronice și să emită bon fiscal.

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Începând cu 2026, impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat. În schimb, cheltuielile cu managementul, consultanța și proprietatea intelectuală efectuate cu entități afiliate din afara României vor deveni nedeductibile dacă depășesc 1% din totalul cheltuielilor.

Creșteri de taxe pentru investitori și pentru veniturile din criptomonede

Impozitul pe câștigurile de capital crește de la 1% la 3% pentru dețineri mai mari de un an și de la 3% la 6% pentru dețineri sub un an.
Câștigurile din criptomonede vor fi taxate cu 16%, începând cu 2026.

Alte prevederi notabile sunt: introducerea bodycam-urilor pentru inspectorii ANAF și ai Vămilor; noi reguli pentru vânzarea online a bunurilor confiscate; obligația tuturor comercianților de a accepta plăți cu cardul, din 2026; reformarea Fondului Român de Contragarantare și transferul atribuțiilor către FNGCIMM.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.