FacebookTwitterLinkedIn

OVB Allfinanz România, companie de consultanță și distribuție de produse financiare, care afirmă că deservește în prezent peste 200.000 de clienți, a raportat rezultate mai puternice în trimestrul al treilea.

Astfel, conform companiei, în perioada iulie-septembrie, volumele de afaceri noi au crescut cu peste 35% pe toate segmentele, numărul contractelor noi a fost cu 21% mai mare, iar recrutarea de noi parteneri de afaceri a avansat cu 75%.

„Vedem că utilizatorii noștri se concentrează mai mult pe protejarea vieții, a activelor și a investițiilor lor și ne așteptăm ca această tendință să continue atât în al patrulea trimestru, cât și de-a lungul anului 2027”, a declarat Ewald Steinbarth, membru al boardului OVB Allfinanz România.

Potrivit reprezentantului companiei, creșterea a fost susținută și de digitalizarea proceselor, de accesibilitatea mai bună a serviciilor pentru clienți și de extinderea rețelei de parteneri.

Totodată, datele privind piața din România indică, pentru primul semestru din 2026, o creștere de 11,7% a asigurărilor generale și de 18,4% a asigurărilor de viață. Polițele Unit-Linked, care combină protecția prin asigurare cu o componentă investițională, au înregistrat un avans de 38,7%, potrivit cifrelor incluse în comunicatul OVB.

Compania nu precizează însă valoarea absolută a volumelor de afaceri noi, veniturile obținute sau ponderea fiecărui segment în rezultatul raportat pentru primele nouă luni.

OVB își extinde parteneriatele bancare

În cursul acestui an, OVB Allfinanz România a încheiat parteneriate cu BRD Leasing și Patria Bank, pentru servicii adresate atât clienților persoane fizice, cât și companiilor.

Rețeaua de parteneri menționată de companie include BCR, BRD, Banca Transilvania, ING, UniCredit, Raiffeisen Bank și Intesa Sanpaolo. În zona leasingului, OVB colaborează și cu BT Leasing și BCR Leasing.

OVB Allfinanz România face parte din grupul german OVB Holding AG, care activează în domeniul consultanței financiare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.