FacebookTwitterLinkedIn

OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburanților din România, cu capital 100% românesc, va investi 70 de milioane de lei în construirea și operarea a două spații de servicii pe Autostrada Moldovei A7, pe tronsonul Buzău–Focșani.

Compania a semnat un contract de concesiune pe o perioadă de 30 de ani cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cele două amplasamente vor fi construite la kilometrul 131 al autostrăzii, în zona localității Milcovul, câte unul pe fiecare sens de circulație. Investiția include lucrările de construcție, echiparea, operarea și întreținerea facilităților.

Proiectul marchează extinderea activității OSCAR Downstream dincolo de distribuția carburanților și serviciile dedicate companiilor, către dezvoltarea și administrarea unor infrastructuri complexe de mobilitate rutieră.

„Astăzi, prin investiția de 70 de milioane de lei pe Autostrada Moldovei, facem un nou pas în această direcție. Este mai mult decât o extindere a activității noastre. Este confirmarea faptului că avem experiența, resursele și ambiția de a contribui la dezvoltarea României”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.

Parcări securizate pentru transportatori și facilități pentru șoferi

Fiecare dintre cele două spații de servicii va include stații de distribuție a carburanților, spații comerciale și de alimentație, parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare, precum și grupuri sanitare accesibile persoanelor cu dizabilități.

O componentă importantă a investiției o reprezintă parcările securizate pentru autocamioane, care vor avea certificare de tip „Silver Parking”. Acestea vor fi dotate cu facilități destinate șoferilor profesioniști, inclusiv toalete și dușuri, pentru îmbunătățirea condițiilor de odihnă și siguranță pe traseu.

Compania urmărește astfel să răspundă atât nevoilor șoferilor de autoturisme, cât și celor ale transportatorilor care utilizează Autostrada A7, unul dintre principalele coridoare rutiere aflate în dezvoltare în România.

Stații de încărcare de mare putere pentru vehicule electrice

Proiectul include și infrastructură pentru mobilitatea electrică, realizată în parteneriat cu PPC Blue România, companie din grupul PPC.

Fiecare spațiu de servicii va avea cel puțin patru puncte de încărcare de 150 kW pentru vehicule electrice ușoare și minimum șapte puncte de încărcare de cel puțin 350 kW pentru vehicule electrice grele.

PPC Blue România va asigura implementarea stațiilor, racordarea acestora la rețeaua electrică și mentenanța pe întreaga perioadă a concesiunii.

„Experiența acumulată deja în operarea unei rețele naționale complexe ne permite să abordăm această investiție dintr-o perspectivă pe termen lung, în care eficiența operațională, calitatea serviciilor și adaptarea la noile cerințe de mobilitate sunt esențiale”, a declarat Silvia Ene, Chief Operating and Strategy Officer al OSCAR Downstream.

Potrivit companiei, investiția de pe A7 reprezintă o nouă direcție de dezvoltare a activității sale, prin integrarea serviciilor de alimentare, transport, odihnă și încărcare electrică într-o infrastructură unitară.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.