FacebookTwitterLinkedIn

Investiţii de sute de miliarde de dolari vor fi necesare până în 2050 pentru decarbonizarea transportului maritim, un element esenţial din comerţul mondial, care generează însă 3% din emisiile de gaze cu efect de seră, avertizează ONU.

Transportul maritim şi navele reprezintă peste 80% din volumul schimburilor comerciale mondiale, iar emisiile sale de gaze cu efect de seră au crescut cu 20% în decursul unui deceniu, ca urmare a mondializării economiei şi a delocalizării lanţurilor de producţie, subliniază Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), în raportul său anual cu privire la transportul maritim, notează AFP.

Chiar dacă decarbonizarea este urgentă “trebuie găsit un echilibru între sustenabilitatea ecologică, respectarea reglementărilor şi exigenţele economice pentru a asigura transportului maritim un viitor prosper, echitabil şi rezilient”, a subliniat secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan.

UNCTAD estimează că, până în 2050, va fi nevoie de o sumă cuprinsă între 8 şi 28 de miliarde de dolari pe an pentru decarbonizarea navelor şi investiţii mult mai importante, cuprinse între 28 şi 90 de miliarde de dolari pe an, vor fi necesare pentru a pune la punct infrastructura globală pentru utilizarea carburanţilor fără emisii de carbon.

Raportul UNCTAD mai precizează că 21% din navele aflate în prezent în faza de comandă sunt concepute pentru combustibili alternativi. În prezent, 99% din flota mondială depinde încă de carburanţii convenţionali.