Într-un context economic în care sustenabilitatea, digitalizarea și parteneriatele strategice definesc succesul companiilor, Olympus Foods România se poziționează ca un exemplu de succes și reziliență.
Cu o prezență de peste 20 de ani pe piața locală și investiții de aproape 200 de milioane de euro, Hellenic Dairies, compania-mamă a Olympus Foods, demonstrează cum un brand de familie poate deveni un motor al dezvoltării în regiune și un reper internațional, deservind acum peste 23 de piețe internaționale cu lactatele produse în România.
Fabrica de Lapte Brașov – principala sursă a lactatelor Olympus din România
Situată în Hălchiu, județul Brașov, fabrica Olympus din România reprezintă un model industrial și logistic. Aici se procesează zilnic laptele colectat de la peste 1.200 de fermierii locali, devenind produse a căror calitate este recunoscută în toată Europa.
Fabrica funcționează conform celor mai stricte standarde de siguranță alimentară și eficiență energetică, fiind dotată cu tehnologii avansate de producție și ambalare. Printre acestea se numără controlul riguros al laptelui colectat, stația proprie de biogaz și premiere ca introducere pe piața locală a ambalajelor cu etichetă detașabilă din hârtie. Aceasta din urmă facilitează separarea etichetei de ambalajul r-PET, colectarea selectivă și reciclarea.
Având un plan de investiții ce vizează dezvoltarea continuă, Olympus Foods România a inaugurat în 2024 noul centru logistic și unul dintre cele mai mari depozite frigorifice high-bay din România. Investiția de peste 40 de milioane de euro a consolidat poziția companiei de exportator, peste 35% din producția Fabricii de Lapte Brașov fiind destinată piețelor internaționale.
Într-un context economic în care sustenabilitatea, digitalizarea și parteneriatele strategice definesc succesul companiilor, Olympus Foods România se poziționează ca un exemplu de succes și reziliență.
Leadership local cu impact global
Modelul de business al Olympus se bazează pe un principiu simplu: creșterea sustenabilă pornește de la comunitate. Compania este lider în colectarea laptelui de la fermierii români, mulțumită unui lanț de aprovizionare format cu ajutorul a trei centre regionale de colectare. În același timp, Olympus desfășoară sesiuni de pregătire a fermierilor, sprijinind diversificarea producției și îmbunătățirea continuă a calității laptelui. Această strânsă colaborare oferă stabilitate pe lanțul de aprovizionare, garantând, totodată, calitatea materiei prime. Rezultatul este un portofoliu extins și competitiv, apreciat atât pe piața internă, cât și în țări ca Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Spania.
Un portofoliu mereu în trend
Anul acesta a marcat o nouă evoluție a portofoliului Olympus, odată cu lansarea gamei PrOtein. Noua linie de lactate bogate în proteine se adresează celor care adoptă un stil de viață activ și reunește lapte fără lactoză, iaurturi de băut, iaurturi cu fructe și iaurt clasic. Toate se remarcă prin etichete curate și un mix optim între valoare nutritivă, aport de proteine și savoare. Prin Olympus PrOtein, compania își reconfirmă poziția în segmentul lactatelor premium și angajamentul de a răspunde prompt cerințelor pieței.
„BiiiNE te-am GĂTIT!” – versatilitatea Halloumi prezentată cu AI
În 2025, Olympus Foods România a lansat „BiiiNE te-am GĂTIT!”, o campanie dedicată specialității Halloumi, brânza tradițională cipriotă recunoscută pentru versatilitate și posibilitatea de a fi preparată pe grătar, la tigaie sau în cuptor. Având la bază o idee creativă născută în România, campania a fost realizată cu ajutorul inteligenței artificiale și derulată în mai multe țări din regiune.
Responsabilitate transmisă din generație în generație
De peste 75 de ani, Hellenic Dairies își construiește succesul având la bază respectul pentru natură, parteneriate solide și investiții durabile. În tot acest timp, compania a transpus acești piloni și în noțiuni mai simple, ce pot fi ușor asimilate de tinerele generații. O inițiativă desfășurată recent la nivel local este campania „Creștem o nouă generație cu rădăcini puternice”. Prin intermediul acesteia, brandul și laptele Olympus au servit drept mesageri care au transmis importanța protejării mediului, a încrederii în sine și a curajului de a lua atitudine.
De la colectarea laptelui la inovația în marketing, de la investiții substanțiale în producție și logistică până la educație și implicare socială, Olympus Foods România reprezintă un exemplu de echilibru între performanță economică și responsabilitate. În același timp, prin dezvoltarea continuă a Fabricii de Lapte Brașov, compania demonstrează că România poate fi un pol de calitate și inovație în industria alimentară europeană, iar prin campaniile sale îndrăznețe și angajamentul față de comunitate, Olympus își confirmă statutul de brand care crește binele zi de zi, în România și în lume.
*Conținut sponsorizat