FacebookTwitterLinkedIn

Titlurile au o dobândă fixă de 4% pe an și scadența în ianuarie 2032, dar nu sunt destinate investitorilor de retail, ci exclusiv celor profesionali și contrapărților eligibile.

Obligațiunile emise de grupul belgian VGP N.V., au intrat la tranzacționare pe Bursa de Valori București (BVB), pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare, categoria SMT International.

Emisiunea cuprinde 6.000 de obligațiuni, fiecare cu o valoare nominală de 100.000 de euro. Titlurile au o dobândă fixă de 4% pe an, plătită anual, iar scadența este stabilită pentru 16 ianuarie 2032. Simbolul bursier este VGP, iar codul ISIN este BE6371052927, potrivit informațiilor publicate de BVB.

Obligațiunile sunt destinate investitorilor profesionali și contrapărților eligibile și nu sunt disponibile investitorilor de retail din Spațiul Economic European. Introducerea la tranzacționare pe piața din România a fost realizată prin intermediul Raiffeisen Bank, participant la sistemul de tranzacționare al BVB.

Emisiunea a fost lansată în ianuarie 2026

Obligațiunile nu reprezintă o finanțare nouă atrasă de companie prin intermediul bursei românești. VGP a anunțat plasarea emisiunii în ianuarie 2026, când a atras 600 de milioane de euro prin obligațiuni verzi cu maturitate de șase ani și cupon anual de 4%. Titlurile au fost admise la tranzacționare la Bursa de Valori din Luxemburg, pe segmentul profesional Euro MTF, înainte de intrarea pe piața de la București.

Potrivit companiei, fondurile nete obținute prin emisiune sunt destinate finanțării sau refinanțării unui portofoliu de active eligibile, în conformitate cu cadrul de finanțare sustenabilă al grupului.

VGP N.V. este un grup cu sediul în Belgia, specializat în deținerea, administrarea și dezvoltarea de proprietăți logistice și industriale, precum și în furnizarea de soluții de energie regenerabilă.

Sursă foto: vgpparks.eu

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.