Spune-mi cum cumperi, ca să-ți spun cine ești. Spune-mi cum înțelegi moda, ca să-ți spun ce poți îmbunătăți la obiceiurile tale de consum pentru rezultate durabile. În epoca societății de consum este foarte important să încercăm să avem obiceiuri conștiente și sănătoase de shopping mai ales pentru că alegerile efemere și fără substanță își spun cuvântul în viața noastră mai mult decât ar putea părea. Aceste alegeri nu au legătură doar cu noi, ci au un impact social foarte strâns legat de mediu și sustenabilitate. A intra în hora trendurilor este nu doar epuizant, dar nu ne lasă timp să ne bucurăm de piesele vestimentare pe care le avem, pe termen lung, și are, totodată, implicații complexe.
O imagine atent construită se realizează în timp și este un proces care are mare legătură cu descoperirea de sine și cu dezvoltarea personală. Așadar, merită să punem accentul pe calitate dacă ne prețuim pe noi, merităm cele mai bune materiale și piese vestimentare adevărate, create din valori temeinice. E, realmente, benefic să privim la obiceiurile noastre și să observăm mai profund motivațiile legate de achizițiile noastre și ce putem îmbunătăți la aceste obiceiuri pentru o viață mai simplă și mai plină de semnificație.
Conceptul de garderobă-capsulă, foarte la modă de câțiva ani, înseamnă, tocmai, alegeri conștiente, reduse la esențial, unde fiecare piesă este relevantă pentru noi, ajungând a fi purtată în nenumărate cazuri. Există numeroase ateliere de modă și branduri locale care încurajează practici responsabile și etice, atemporalitatea și calitatea materialelor, care nu se aliniază cu orice preț trendurilor de sezon. Așadar, avem alternative pentru ca alegerea hainelor să nu mai fie o miză efemeră limitată la câteva luni de purtare.
Ce ascund tiparele de consum și cum le putem schimba?
Așa cum am mai menționat, în spatele obiceiurilor noastre de cumpărături pot sta nevoi emoționale și motive de ordin mai profund care nu au legătură, de fapt, cu produsele cumpărate în sine. Cumpărăm mai mult atunci când suntem supărați crezând că asta ne va rezolva problema, dar ajungem acasă cu piese care nu ne satisfac nevoile de moment. Cumpărăm impulsiv sub presiunea trendurilor din magazine, piese care nu ne vin bine și nu ne caracterizează personalitatea. Cumpărăm crezând că facem economie în perioada reducerilor, sub imboldul marilor branduri, care prin campaniile de marketing ne conving să cumpărăm și ce nu avem nevoie, doi la preț de unu.
Ce putem face? Este important să fim sinceri cu noi și să identificăm ce nevoie avem, de fapt, atunci când cumpărăm compulsiv sau impulsiv. După aceea, vom vedea de ce anume avem nevoie în mod real în garderobă. O organizare anuală și o analiză atentă a garderobei pot aduce multă claritate și conștientizare în ceea ce privește nevoile noastre estetice reale. În fond, ceea ce contează este voința de a schimba ceva în obiceiurile noastre. Ne putem bucura de modă doar dacă privim piesele vestimentare fără presiune, cu bucurie și echilibrat. Găsirea stilului personal trebuie să fie un drum fascinant și plăcut, înțelegând că rolul hainelor este mai mult decât efemer și nu au rolul doar de a ne îmbrăca sezon după sezon. Fiecare alegere vestimentară trebuie să fie temeinică, adică să ne bucure pe termen cât mai lung, indiferent în ce mediu lucrăm, iar acest lucru nu se poate decât dacă ne reprezintă cu adevărat.
Stilul nostru vestimentar realizat din alegeri sustenabile va face bine în jur, susținând direcții mai echilibrate din industrie, dar ne va fi nouă înșine terapie. Te felicit dacă deja te ghidezi după aceste principii, să știi că faci mult bine societății și fiecărui loc pe unde pășești cu stil autentic. În caz contrar, pentru a cultiva noi obiceiuri de consum este nevoie de o schimbare de mindset, iar acest lucru necesită multă deschidere, dorința de a ieși din logica cumpărăturilor impulsive sau compulsive, dar mediul de business ne provoacă să evoluăm permanent, așadar, este o lume unde moda atemporală își găsește perfect locul.
Alternative la moda rapidă și atenția la nevoile proprii
Nimeni nu se poate simți bine aflându-se într-un carusel care te îndeamnă să vânezi mereu altceva fără să te bucuri de ceea ce ai deja. Trendurile, deși variate, duc la uniformizare și ucid libertatea de a explora mai mult, șterg personalitatea și invalidează tot ce nu se încadrează, deoarece sunt susținute la nivel mondial de o industrie uriașă.
Deși societatea în care trăim este plină de presiune și grabă, iar mediile profesionale evoluează permanent spre noi standarde, vreau să știi că nu este greu să rupem acest cerc vicios, ascultându-ne pe noi, nu ceea ce decid trendurile pentru noi. Este nevoie doar de o apăsare de buton, să învățăm să prioritizăm autenticitatea, să știm cine suntem. Nu există niciun detaliu neimportant în stilul nostru de viață. Felul în care cumpărăm, felul în care ne îmbrăcăm, felul în care trăim trebuie să reflecte valorile și obiectivele noastre. Sunt sigură că îți dorești în mediul de business să ai o imagine impecabilă, rafinată și creativă, și mai ales diferită și originală.
Toți marii creatori de modă au spus întotdeauna că moda nu este doar despre haine, este despre valori care nu se schimbă, despre persoana care le poartă. Feminitatea este o valoare universală și atemporală și cel mai potrivit este să cumpărăm piese care nu își vor pierde relevanța în timp, ceea ce spune despre noi că prețuim rezultatele pe termen lung. Durabilitate și nu superficialitate, valori foarte apreciate în business.
Încurajez conceptul de slow fashion, care este nu doar echilibrat ca tip de consum, dar oferă mult mai multă originalitate, personalizare, ține cu adevărat cont de fiecare personalitate, privilegiază femeia și onorează fiecare siluetă. Este, practic, opusul fast fashion în care noi trebuie să ne adaptăm, fără să conteze în ce ne regăsim de fapt, ci doar care este ultimul trend.
Mai concret, cum ne putem organiza?
O bună idee este să facem liste de cumpărături, exact ca acelea de la supermarket. La fiecare început de sezon să identificăm piesele care ne lipsesc din garderobă pentru a crea ținutele pe care ni le dorim.
Să accesăm acele magazine și branduri de la care am mai achiziționat haine în trecut. Astfel vom elimina riscul de a cumpăra impulsiv, din magazine cu nenumărate oferte, amplasate strategic pentru a ne atrage în capcană.
Să cumpărăm mai puțin și de calitate mai bună. Să ne uităm mereu pe etichetă la compoziția materialului și să alegem piese cu un conținut ridicat de fibră naturală, pentru un confort sporit.
Alegerea designului românesc și a pieselor realizate custom‑made este o alternativă durabilă la piesele fast fashion care durează doar un sezon.
Atunci când găsim o piesă care ne place și o considerăm potrivită pentru noi, să o supunem regulii mele personale de shopping 3-3-3. Dacă piesa respectivă se potrivește cu 3 piese deja existente în garderobă, dacă poate fi purtată în 3 ținute diferite, în 3 contexte diferite, atunci este un articol ce merită a fi cumpărat și purtat timp îndelungat.
Posedăm cu adevărat o piesă vestimentară atunci când îi explorăm toate posibilitățile de stilizare, când ne bucurăm la maximum de ea cât mai mult timp. Moda sustenabilă, respectuoasă cu natura, etică, cu un ritm de producție lent, cu accent pe calitate nu este doar despre alegeri vestimentare, ci este un întreg mod de viață responsabil și o viziune. Lumea de azi are nevoie de astfel de alternative, iar consumatorii au nevoie de educație pentru a înțelege mai mult de ce obiceiurile de consum au o mare importanță. Doar un om conștient și atent va putea merge contra curentului și cred că viitorul este al celor care nu se lasă influențați ușor, care au caracter tare și fac alegeri clare neinduse de societate, statornicia fiind o valoare care ne face remarcați pe toate planurile.
„Ador lucrurile care îmbătrânesc cu graţie, care nu expiră, care rezistă testului timpului şi care devin exemple vii ale perfecţiunii absolute.”
Giorgio Armani