„Sarea pământului“ echipează documentarul vieții lui Sebastião Salgado cu fotografiile, gândurile și amintirile acestuia față de populațiile pe care le-a cunoscut prin proiectele sale.
„Când am plecat de acolo, nu mai credeam în nimic, nu mai credeam că există salvare în specia umană, nu poți să supraviețuiești unui astfel de lucru. De câte ori nu lăsam aparatul de fotografiat ca să plâng din cauza a ceea ce vedeam?“
Aceasta este sentința pe care o dădea brazilianul Sebastião Salgado omenirii, în 1986, când la încheierea celui de-al treilea mare proiect al său „Omul în suferință“, își pierdea viziunea și motivația pentru fotografie. După treisprezece ani de călătorii și povești, ființa umană, principalul său subiect, îl despărțea de munca sa. Însă, întoarcerea în satul natal, într-un colț de Brazilie uscat și secetos, i-a trasat o altă direcție artistică, reanimându-i vocația de fotograf.
Călătoriile sale s-au concentrat întotdeauna pe condiția umană, iar proiectele au vizat întreaga lume, de la „Alte Americi“, un studiu desfășurat pe parcursul a șapte ani de zile în toată America de Sud, la nord-estul Braziliei, Sicilia, Uniunea Sovietică, Galiția, minele de aur din Sierr Pelada, până în Etiopia.
Durata călătoriilor îl scoteau pe tatăl Salgado din portretul familial, însă fiul acestui, Juliano, a rămas impresionat de spiritul aventurier al tatălui, drept urmare îl considera un super erou. De aceea, 30 de ani mai târziu, i-a dedicat acest documentar, punându-l față în față cu fotografiile sale.
„Forța unui portret este în acea fracțiune de secundă în care putem înțelege o parte din viața persoanei fotografiate. Când faci o fotografie nu ești doar tu cel care fotografiază. Persoana îți oferă fotografia.“
La retrospectiva celor 40 de ani de documentare fotografică a lui Sebastião Salgado a participat și Win Wenders, regizor și admirator al talentului și empatiei de care a dat dovadă fotograful în fiecare proiect al său. Alături de fiul acestuia, a ascultat mărturisirile drumurilor pe care brazilianul le-a străbătut din 1973 în căutarea fie a oamenilor care au contribuit la dezvoltarea planetei, fie a-i descoperi pe toți aceia a căror voce nu se făcea auzită.
Populația Tarahumara, din nordul Mexicului – mari alergători, medievalii mixe – trib din Mexic, Saraguros – indieni din Ecuador, neneții – cowboy ai Siberiei, populația Nara – în care femeia ocupă un rol special sunt doar câteva locuri despre a căror existență nu se cunoaște, dar care oferă farmec planetei și pe care Salgado le-a pozat.
La pachet au venit și regiunile în care ochiul fotografului a fost marcat nu doar de impactul dezastrelor umane, ci și de tristețea conștientizării, scoțându-l de pe traseul său. Profund marcat s-a întors, alături de familia sa, în Brazilia, unde a pornit ceea ce astăzi se numește „Instituto Terra“, 600 de hectare de mata atlantica: o pădure tropicală atlantică replantată. Un ecosistem de 2 milioane de arbori a trezit nu doar natura, dar a vindecat și rănile sufletului lui Salgado, care inspirat de succesul muncii de replantare și-a schimbat direcția artistică.
„Am vrut să aduc un omagiu planetei și am descoperit, spre surpriza mea, că jumătate din planetă arată ca în zilele genezei.“ Astfel, din 2004 până în 2013 a străbătut lumea pentru a descoperi rădăcinile strămoșilor, care încă trăiesc astăzi prin oameni, locuri și vietăți.
„Timp de opt ani, mi-am luat timp să observ. Principalul lucru era să înțeleg că sunt o parte din natură, la fel ca o broască țestoasă, ca un arbore, ca o pietricică.“
Numit reprezentantul special al fundației UNICEF, Sebastião Salgado a desenat prin fotografiile sale o altă hartă a lumii. S-a pus la dispoziția tuturor zonelor care aveau nevoie să fie descoperite, lăsând moștenire „o scrisoare de dragoste planetei.“
Citește și Răzvan Voiculescu – pe motocicletă, în căutare de rost