Cautare




, Contributor

Travel |
|

Răzvan Voiculescu – pe motocicletă, în căutare de rost

Ultima săptămână din noiembrie a fost culeasă cu sens, așa cum doar sfârșitul anului poate să îmbogățească omul. Într-un cadru regizat cu oameni păstrători de rost, doine și curaj, l-am cunoscut pe omul care a relatat, cu ajutorul artei fotografice, ROSTUL pe care îl păstrează tradiția românească, din punctul lui de vedere.
RazvanVoiculescu studio an 13 med G

Evenimentul lansării „ROST. 12 Hotare“, album de fotografie și film de scurtmetraj, a prilejuit ocazia întâlnirii cu Răzvan Voiculescu, omul care, de aproximativ șapte ani, face ocolul României, descoperind ce înseamnă cu adevărat satul românesc, cine sunt cei care îi mai păstrează esența și cum putem contribui la conservarea acestui spațiu.

Ploaia aduce bogăție, astfel că seara evenimentului a fost încărcată nu doar de vremea tomnatică ploioasă, ci și cu lecțiile tinerilor păstrători de rost, care au avut curaj să își asume identitatea, dar mai ales să dorească să o transmită mai departe.

Confesiunile unui fotograf

„Acasă este pe dealuri“ este primul lucru pe care îl aflu de la Răzvan Voiculescu după ce își acordă câteva momente să asimileze mărturisirea. Este un om vesel, pe care îl poți „cuceri“ cu un umor de calitate, pentru care „mulțumesc“ și „te rog“ cântăresc foarte mult, în timp ce bucuriile care îl împlinesc se rezumă la mulțumirea celorlalți semeni. Poartă cu sine, de câțiva ani încoace, obiceiurile, tradițiile, istoriile sătenilor, pe care le-a transformat în trei albume și trei documentare scurtmetraje. „ROST – esențe, gusturi și stări românești“  și  „Dor de ROST“ au fost urmate anul acesta de „ROST. 12 Hotare“ – o colecție concentrată pe tinerii păstrători de rost, conace, biserici și cule, împreună cu un semnal de alarmă pentru degradarea lor.

Ceaiul de iasomie, pe care mi-l servește în cel mai frumos serviciu de porțelan, ține de cald, ploaia completează momentele de tăcere, iar conversația este antrenată de lecțiile pe care Răzvan le-a înțeles din călătoriile sale. Nu îl întrerup fiindcă îmi place ca omul să descarce tot ce are pe suflet la acel moment, mai ales atunci când partenerul de discuție își învăluie fraza cu mult spirit și energie.

„Acum douăzeci de ani, nu-mi era ușor să intru în casele oamenilor. Înainte să scot primul album, îmi era foarte greu să intru în casa unor necunoscuți, mi se părea că le invadez intimitatea, ceea ce și făceam. Dar, cu timpul, omul se mai formează, își îmbunătățește anumite metode, în special pentru a eficientiza timpul.“

Amintind de timp și de problema universală a lipsei acestuia, îl întreb cum își explică acest fenomen, dar mai ales dacă se simte în contextul rural: „Explicația este simplă. Toate aceste mașinării și tehnologii dezvoltate ne complică foarte mult viața. În esență, nu o spun doar eu, au spus-o foarte mulți oameni, viața este extrem de simplă, noi suntem specialiști în a o complica. Oare cum au călătorit oamenii până la GPS? Eu nu ascund faptul că fiind motociclist, GPS-ul m-a ajutat foarte mult, dar am avut motocicletă și înainte de inventarea GPS-ului și am călătorit la fel de mult, poate chiar mai mult. Eu cred că timpul ni l-am furat noi înșine.

Nu mai dispunem de câteva valori care dau sens vieții, printre care și timpul de a ne gândi încotro mergem, dar observat din interior, nu la toate cele pe care le avem de îndeplinit“.

Călătorind cu ROST

Cu toate acestea, una dintre calitățile timpului este că ne permite să devenim mai buni, să evoluăm și să ne îndreptăm profesional sau omenește. În ceea ce îl privește, Răzvan a înțeles pentru sine acest aspect în raport cu drumurile pe care le-a făcut, dar și cu aparatul de fotografiat. Îl întreb despre modul în care s-a desfășurat acest amplu proiect, despre care aflu că a reprezentat o serie de plecări și reveniri sau cum spune chiar el „îmi lăsam un picior în zona aceea și de acolo îmi reluam călătoria“.

Nu aveam decât un plan general când plecam în fiecare tură. Știam în ce zonă vreau să merg și poate aveam acolo câteva conexiuni care să mă ajute să merg mai departe. După care trebuia să merg din vorbă în vorbă; despre mulți am auzit chiar la fața locului, discutând cu oamenii.“ Ceea ce urma acestor drumuri era supus probei timpului.

„Niciodată nu am plecat de la ideea de a mă pierde două luni pe acolo fiindcă, la un moment dat, aveam nevoie de un spațiu de oprire. Să spui stop, să nu mai atingi aparatul, să vezi ce ai făcut, să observi greșelile, să te gândești ce poți să schimbi și cum poți să variezi, toate pentru a progresa. Nu poți fi mitralieră.“

Citește și La început a fost Theodor Aman

În privința oamenilor – aluatul pe care Răzvan l-a prelucrat în imagini și povești – îmi povestește că erau puțin sceptici atunci când îl cunoșteau. Ajungând să îi înțeleagă proiectul și să petreacă timp împreună, au prins drag de el. Sentimentul a fost reciproc, drept dovadă, fotograful a păstrat aproape câțiva oameni pe care i-a vizitat și la care se întoarce atunci când poate.

Vorbind cu oamenii aceștia, ai sentimentul că suntem mult mai subțirei decât ei, cu tot ce avem noi: cărți pe care nu apucăm să le aprofundăm, tehnologii. Credem că făcând multe lucruri, ele sunt și de valoare, dar este ușor de înțeles că trebuie să faci puțin, dar bun. Lucrurile așezate dau un ritm, o trăinicie și o mulțumire.“

Consideră că lucrurile se vor întoarce la rădăcini fiindcă accelerarea se întâmplă mult prea rapid. În acest caz, îndemnul său este pronunțat din suflet, clar și apăsat: „Hai să mai stăm puțin, hai să mai vorbim puțin, și cu noi, dar și cu alții!“ 

Pentru el, conversațiile cu păstrătorii de rost i-au invadat ordinea sufletească, luându-le drept lecții sau păstrându-le drept cele mai frumoase amintiri. Una dintre ele se referă la dacul liber, domnul Țimirași, care nu a lucrat niciodată pentru nimeni.

„Întâlnirea cu el mi-a lăsat un gust special. Deși are o vârstă destul de înaintată, aproape 70 de ani, este un fel de combatant cu el însuși. Bate fierul, are o înfățișare puțin teutonică, însă când vorbește despre motivul pentru care bate fierul, scoate la suprafață sensibilități. Mi-a spus că în momentul în care scoate vasul, loviturile de ciocan trebuie să se simtă de catifea, astfel încât atunci când o doamnă pune mâna pe cănuța de cafea, să îi placă.“

Combustibilul împlinirilor

ROST i-a ocupat șapte ani din viață, l-a împlinit și i-a oferit răspunsurile pe care le căuta despre satul românesc. Dar înainte de a fi căutător de rost, este fotograf – o pasiune pe care a transformat-o în meserie. Apoi este motociclist.

Drumurile sale au început cu mult timp în urmă, ajungând în Franța sau Suedia, străbătându-le pe îndelete. Organizează în fiecare an, pentru un grup de 40 de persoane, trasee de cultură peisagistică în Franța. Se pregătește cu șase luni înainte, calculează traseele, pune la punct cazările, trimite motocicletele în Franța, se urcă într-un low-cost, iar la aterizare își iau în primire cele două roți, pe care le plimbă prin locurile peste care oamenii trec cu vederea fiindcă nu sunt foarte sonore.

Oamenii sunt cei care reprezintă combustibilul care îl pune în funcțiune pe Răzvan. Se ocupă chiar și de o tabără de copii, de mai bine de douăzeci de ani: „În fiecare vară, organizez o tabără de copii, așa cum am învățat eu în Suedia, puțin mai militărească – în sensul civilizat al cuvântului. Îmi scriu părinții apoi că îi întreabă copiii dacă pot să spele vasele. E o tabără cu program: se scoală dimineața, fac gimnastică, spală vasele, o săptămână nu sunt conectați la nimic, zero! Au un telefon la ei care stă închis și doar seara le dau voie să vorbească puțin cu părinții, să le transmită că sunt bine“.

Ceaiul s-a terminat de mult, însă poveștile – nu. Continuă mereu sub altă formă, atât timp cât există oameni pe acest pământ: „Acestea sunt bucuriile mele! Mi-a plăcut dintotdeauna să bucur oamenii. E foarte important pentru mine aspectul acesta, nu am putut niciodată să fac ceva strict pentru bani. Nu pot“.

Să fiți ai lui Dumnezeu! (Iosif, tânăr păstrător de rost)

Citește și Preţul unei emoţii

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii