FacebookTwitterLinkedIn

Florina Onețiu, o antreprenoare româncă, lansează Xclusiverse, o platformă integrată care va oferi servicii de business în metaverse, la nivel global. Business-ul româncei este dezvoltat în Dubai, iar investiția în dezvoltarea acestui produs s-a ridicat, până în prezent, la 1,1 milioane de dolari.

„În acest moment, spun cu mândrie, suntem primii români care creăm și lansăm un astfel de produs, cu o asemenea amploare și conținut. Mă bucur să dezvolt acest business alături o echipă de experți români și să așezăm România la startul pe care îl iau acum doar câteva țări, spre noua realitate virtuală”, declară Onețiu.

Prin acest produs, Onețiu vizează să conecteze furnizori, specialiști, agenți imobiliari, educatori sau oameni de afaceri pe care îi ajută să își extindă afacerile.

Platforma este formată din trei componente, respectiv metaverse, o zonă de e-commerce, unde cei interesați pot să închirieze showroom-uri, spații comerciale în care să își vândă produsele fie digitale, sub formă de NFT-uri, fie reale, și o componentă de crypto investement, unde utilizatorii vor putea face investiții și ulterior le pot schimba pe platformele de exchange.

Xclusiverse este parte a Unicorp Ventures, un fond de investiții orientat către companii cu potențial de creștere în industrii ca tehnologie, real estate sau entertainment.

Din Unicorp Ventures, în care Florina Onețiu ocupă poziția de co-fondator, alături de Cristian Onețiu, mai fac parte, un fond de investiții imobiliare, o companie de software dedicată pieței imobiliare fracționate și un reality TV show în domeniul imobiliar, care urmează a fi produs până la finele anului.