În primul trimestru al anului 2022 s-au eliberat 10.482 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,7% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. În luna martie a acestui an numărul autorizațiilor de construire eliberate a crescut cu 23,9% față de luna anterioară.
În luna martie 2022 s-au eliberat 4390 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, o creștere de 23,9%, față de luna anterioară, cu o suprafață utilă totală de 1104906 mp, reprezentând un avans de 37,6%. Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 69,7% sunt pentru zona rurală, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru și Nord-Vest, cu avansuri substanțiale, urmate de Bucuresti-Ilfov și Sud-Vest Oltenia. Scăderi ale numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale s-au înregistrat în special în regiunea Sud-Muntenia, urmată de regiunile de Vest şi Nord-Est.
În luna martie 2022 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate
pentru clădiri rezidenţiale, cu 1,5%, cât şi a suprafaţei utile totale, cu 2,9%, comparativ cu luna
corespunzătoare din anul precedent. Totodată, în luna martie 2022 s-a înregistrat o scădere
a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale, cu 2,0%, şi o creştere a
suprafaței utile totale cu 46,1%.