Iniţiatorul proiectul, Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a declarat că legea va duce la eliminarea inechităţilor din sistem, în timp ce opoziţia afirmă că documentul îi avantajează tot pe românii cu pensii mari.
Proiectul noii legi a pensiilor a fost aprobat săptămâna trecută de guvern, în ciuda neînțelegerilor din timpul ședinței, pentru că Ministerul de Finanțe și cel al Muncii au interpretat diferit cifrele referitoare la impactul bugetar.
Documentul va intra în dezbaterile Parlamentului, prima cameră sesizată fiind Senatul, pentru adoptarea în procedură de urgență.
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: „Ne dorim să fie finalizată până la data de 20 noiembrie, astfel încât să ne încadrăm în termenul agreat cu Comisia Europeană pentru renegocierea PNRR, renegociere care vizează inclusiv parametrul de 9,4 impact în PIB, care ar fi dus la înghețarea până în 2070 a pensiilor românilor”, conform RRA.
Marius Lulea, prim-vicepreşedinte AUR: „România are nevoie de pensii corecte, are nevoie să crească veniturile categoriilor defavorizate, însă reforma pe care ei și-o propun nu este o reformă care să corecteze inechitățile, ci să-i facă pe românii săraci și mai săraci și pe cei bogați, pe cei care au privilegii şi mai bogaţi.”
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, este așteptat în această după-amiază în Parlament pentru a explica dacă există riscul de suspendare a fondurilor europene pentru România din cauza deficitului bugetar.