FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, aducând un omagiu personalităţilor şi instituţiilor care au contribuit la prestigiul sportului românesc.

Administrația Prezidențială: „Astfel, în semn de înaltă recunoştinţă, preţuire şi mândrie pentru dăruirea şi profesionalismul de excepţie cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al ţării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenţei umane şi înscriindu-şi numele în patrimoniul sportiv şi identitar al României, Preşedintele Nicuşor Dan a conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce doamnei Nadia Comăneci”, conform Agerpres.

În semn de înaltă apreciere pentru excelenţa şi profesionalismul cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al ţării noastre, pentru dăruirea dovedită în procesul de formare a tinerelor generaţii de campioni, precum şi pentru influenţa exercitată asupra evoluţiei sportului la nivel mondial, Preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I Clubului Sportiv Municipal Oneşti.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.