Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, s-a prezentat vineri la DNA pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupție.
La ieșire, Nicolae Robu a declarat: „Suspect, toată lumea are calitatea asta. Suspect pentru că am semnat aceste contracte de vânzare-cumpărare, care au fost întocmite, dar nu de mine, au fost întocmite cu încălcarea legii”.
Procurorii DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursele citate arată că, în perioada 1995 — 2005, funcționari din Primăria Timișoara, încălcând Legea 112/1995, au deposedat statul român, prin retrocedări ilegale, de 968 de case din centrul vechi al orașului. Prejudiciul în acest caz s-ar ridica la 40 de milioane de euro, au precizat sursele judiciare.
Potrivit acelorași surse, imobilele au fost vândute fraudulos, la preț modic, unor persoane influente din mediul social al municipiului Timișoara, deși legea se adresa celor care au fost deposedați abuziv.
Gheorghe Ciuhandu, fost primar al municipiului Timișoara, a declarat vineri, la ieșirea de la DNA, că are calitatea de suspect într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la vânzarea de locuințe naționalizate.