FacebookTwitterLinkedIn

Tehnologizarea, partea de management și dobândirea încrederii unii în ceilalți reprezintă cei mai importanți pași prin care România își poate crește productivitatea agricolă.

Narcis Ranghiuc, directorul general Grain Bags, companie ce oferă soluții de stocare a cerealelor și furajelor, silobag-ul, este de părere că România nu și-a atins încă potențialul agricol.

Potrivit acestuia, tehnologizarea, acordarea unei atenții sporite părții de management, dar și dobândirea încrederii unii în ceilalți sunt elementele esențiale care pot contribui la creșterea producției locală de cereale.

„Tot mai mulți fermieri români optează pentru soluții de tehnologizare ce sunt utilizate și în afară. Iar din acest punct de vedere, România are un avantaj, pentru că acele soluții și-au câștigat validarea. Astfel, ce s-a realizat acolo în zece ani, noi putem pune pe roate aici, în 2-3 ani”, a explicat pentru Forbes România, Narcis Ranghiuc.

Grain Bags România a pornit ca o afacere de familie, iar de-a lungul anilor s-a dezvoltat datorită atenției pe care Narcis Ranghiuc a recunoscut că a oferit-o zonei de management. Acesta este și motivul principal pentru care directorul general al companiei susține că pentru dezvoltarea unui business sănătos, antreprenorii trebuie să se focuseze cât mai mult pe ceea ce înseamnă partea de organizare a companiei.

„În urma unei vizite la o fermă de Germania care lucra 4.000 de hectare, proprietarii acesteia mi-au mărturisit că business-ul lor înseamnă 50% management și 50% desfășurarea de activități specifice unei ferme”, a subliniat Narcis Ranghiuc precizând că noi, românii, trebuie să renunțăm la ideea conform căreia dacă ne canalizăm mai mult pe partea de organizare a business-ului, pierdem timp.

Acest raționament, este în opinia lui Narcis Ranghiuc, unul total fals, și asta se poate observa chiar din rezultatele financiare raportate. „Un management bun poate reduce semnificativ costurile operaționale și pe cele de execuție, înregistrându-se chiar o creștere a profitului”.

Un alt aspect care ar aduce un aport important dezvoltării sectorului agricol local este și renunțarea la această neîncredere pe care o simțim unii față de ceilalți, consideră Narcis Ranghiuc.

„Fermierii trebuie să descopere care sunt avantajele unei forme asociative. Mai mult, aceștia trebuie să înțeleagă faptul că se poate aduce plus-valoare în cadrul unei asociații și din poziția celui care lucrează pământul, al unui mecanic sau din poziția celui care face parte din top managementul companiei, nu doar din cea a liderului suprem”.

Compania Grain Bags a fost fondată în anul 2015 ca o afacere ce oferă o soluție inovativă de stocare a cerealelor și furajelor, silobag-ul. În prezent, compania comercializează atât silobag-uri, cât și utilaje de încărcare/descărcare în/din silobag, dar prestează și servicii cu personal calificat. Silobag-urile marca Grain Bags sunt importate din Germania. Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri ce depășește suma de 2 milioane de euro.