În momentul în care citiți aceste rânduri, vă aflați încă sub șocul ultimelor două decenii. Este posibil ca între timp să fi apărut elemente noi pe scena publică: poate că a fost deja anunțat un nou guvern sau, dimpotrivă, criza s-a adâncit.
Cu siguranță însă, mulți oameni din mediul corporatist au în minte imaginea unor reprezentanți proeminenți ai mediului de afaceri din România, aliniați în spatele unui candidat la alegerile prezidențiale, încercând să explice cum procesul electoral ar fi fost dat peste cap cu 50 de milioane de euro. Sau poate chiar cu o sumă dublă, dacă includem și alte cheltuieli. De altfel, cifra exactă nici nu contează cu adevărat.
Dincolo de această imagine, merită să ne întrebăm cum se face că o țară percepută ca o „oază de stabilitate” la nivel european, precum România, poate fi „preluată ostil” după un model corporatist.
Adevărul, oricât de neplăcut, trebuie spus.
Indiferent cât de bine au evoluat afacerile în ultimul deceniu, indiferent cât de mulțumiți au fost managerii și antreprenorii din punct de vedere personal, pentru a menține tendința de creștere, este nevoie de oameni. Oameni care să lucreze pentru corporații, oameni care să cumpere produsele lor și oameni care, prin vot, să asigure un cadru legislativ și administrativ favorabil sau măcar neutru pentru mediul de afaceri.
Toți acești oameni au fost, în mare parte, neglijați. Nu doar de clasa politică și de administrația publică, ci și de mulți dintre șefii și patronii lor, care i-au redus la un simplu „per-capita”.
Mulți manageri din multinaționale s-au concentrat strict pe indicatorii de performanță (KPI) și pe țintele care le aduceau recompense financiare. Nu e neapărat greșit.
Mulți antreprenori, mai ales cei aflați la prima generație de afaceri, au urmărit în special acumularea, maximizarea profiturilor sau obținerea unor sume cât mai mari din vânzarea businessurilor lor. Nici asta nu e neapărat greșit.
Ceea ce nu au înțeles nici unii, nici ceilalți este că nu poți trăi bine și bogat într-o țară săracă. Iar prin „sărăcie” nu mă refer doar la lipsa banilor, ci și la lipsa de educație, gândire critică și bun-simț.
Vestea proastă este că, fie că vor sau nu, oamenii de afaceri trebuie să-și asume rolul social care le revine.
Atenție, nu vorbim doar despre CSR, ESG sau donații pentru cei aflați în dificultate. Deși nici acestea nu sunt greșite. Mă refer, în primul rând, la investiții umane și emoționale. Mă refer la efortul de a sprijini dezvoltarea angajaților și a familiilor lor, atât la nivel profesional, cât și uman.
Doar așa antreprenorii și managerii pot lăsa în urmă o adevărată moștenire.
Istoria ne arată că există câteva mărci românești care au supraviețuit cel puțin un secol, traversând războaie, perioade dramatice precum comunismul sau tranziția post-revoluționară, dar și etape de creștere economică accelerată, precum ultimii 15 ani de când România a intrat cu adevărat în Europa. Niciuna dintre aceste mărci nu mai este astăzi deținută de familia fondatoare.
Antreprenorii pot schimba această statistică, iar managerii pot îmbunătăți viața unor oameni și, prin extensie, a societății în ansamblu.
Fiecare lider de business are o misiune mult mai amplă: are datoria și obligația de a contribui la evoluția celor din jur, indiferent de afinitățile personale.
La mulți ani și să ne revedem cu bine în 2025!